sâmbătă , 5 decembrie 2020
Acasă / Evenimente / Acțiune a poliției în Blejoi, Păulești și Baicoi

Acțiune a poliției în Blejoi, Păulești și Baicoi

La data de 26 octombrie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, pe raza localităților Blejoi, Păulești și Băicoi polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova sub coordonarea Instituției Prefectului împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova și jandarmi, au desfăşurat noi acţiuni de verificare a respectarii măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în vederea prevenirii răspândirii virusului covid 19.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, verificate peste 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și controlate peste 30 de autovehicule.

De asemenea peste 80 de persoane au fost avertizate verbal privind portul necorespunzător al măștii de protecție. 

Polițiștii au aplicat 8 sanțiuni contravenționale            (3 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020),   în valoare de 31.500 de lei.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, având în vedere Hotărârea nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. Reamintim cetățenilor că, în conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 856/2020, în această perioadă nu este permisă organizarea evenimentelor private.

Info IPJ Prahova

Verifică şi

Accident rutier cu descarcerare la Drajna

Accident rutier cu descarcerare in comuna Drajna, sat Ogretin. Sunt implicate 2 auto cu 9 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *