sâmbătă , 5 decembrie 2020
Acasă / Social / “Un refuz cât o moarte!” Povestea Ceciliei Pavel, ploieşteanca plimbată între spitale până a murit

“Un refuz cât o moarte!” Povestea Ceciliei Pavel, ploieşteanca plimbată între spitale până a murit

Mihail Pavel, fostul secretar al Consiliului Judeţean Prahova, a cărui soţie a decedat în urmă cu 3 săptămâni. Cecilia Pavel s-a tratat de COVID-19 în spital şi când părea că şi-a revenit, o infecţie nosocomială luată din locul în care a fost tratată a omorât-o. Soţul şi copiii femeii arată cu degetul spre medicul Anda Iorgulescu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti care a refuzat categoric internarea sa aici, deşi, crede familia, dar şi medicii de la Spitalul din Băicoi care o trimiseseră aici, dotările de pe secţia ATI de la Judeţean i-ar fi putut salva viaţa Ceciliei Pavel.

Famila a înaintat o plângere penală împotriva doctorului şi totodată a transmis o scrisoare deschisă în care povesteşte chinul prin care a trecut Cecila Pavel până când, în cele din urmă, a cedat. 

 

SCRISOARE DESCHISA  adresată stimatei doamne doctor Iorgulescu Anda Mihaela de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

In mod sigur , nu bănuiți cine suntem și ce dorim să vă spunem în public . Înainte,  însă,  de a ne prezenta,  vrem să facem o corectura,  în ce vă priveste .Pentru noi , din păcate, nu sunteți nici stimată , nici doamnă.  Ne vom explica în cele ce urmează .Dar,mai întâi,  să ne prezentăm : suntem familia defunctei Pavel Cecilia Mariana , care , în noaptea de 5-6 octombrie ac., a avut ghinionul să fiți de serviciu …în calitate de medic care să contribuie la salvarea de vieți omenești….In cazul pacientei menționate, ați făcut exact contrariul …Presupun că vă amintiți…Dacă nu , vă reamintim noi …

Având o cădere de tensiune ( în jur de cinci ), personalul medical de la Spitalul Orășenesc Băicoi a reușit să stabilizeze pacienta , dar și-a dat seama că starea ei e gravă și că e necesară internarea la ATI,  de care unitatea medicală respectivă nu dispunea. Așa că, au trimis pacienta , cu salvarea ,  la SJU Ploiești,  unde ați intrat dvs. într-un rol de-a dreptul malefic, refuzând categoric internarea pacientei, pe motiv că era infectată cu Clostridium Dificille și că nu aveți unde să o izolați. La insistențele de internare ale doctorului de la Băicoi,  s-a acceptat, ca o soluție paleativă, un control cardiologic,  aşa-zis de specialitate,  efectuat de medicul Stoica Ana Maria  ..Cât de relevant putea fi un astfel  de control, știți, în mod sigur, mai bine decât noi ..în condițiile în care, s-a realizat în salvare, care nu dispunea de aparatatura necesară …

Fără prea multe explicații, a urmat executarea ordinului dvs., medic Iorgulescu,  că am convenit că “doamnă” nu vă putem spune , constând în “retur, de unde a venit ! ” Evident, era vorba de un OM,  nu de un obiect oarecare , adus de o firmă de curierat, după cum sună din exprimarea dumneavoastră ..După plimbarea  pacientei , de la Băicoi , la Ploiești,  a urmat returul ordonat de dvs. Ajunsă de unde plecase , Spitalul Orășenesc Băicoi, pacientei i se agravează și mai mult starea de sănătate…Medicul de la acest spital , împreună cu echipa, reușește,  pentru a doua oară,  să o scoată pe pacientă din criza …Același medic continuă să insiste că pacienta trebuie să fie acceptată la ATI, la SJU Ploiești,  susținând că,  în caz contrar , aceasta va deceda. Acest fapt a fost adus și la cunoștința noastră,  a familiei,  de către medicul respectiv …

In cele din urmă, o doamnă doctor, Logeanu Mihaela ,  căreia merită să i ne adresăm în acest mod, a înțeles gravitatea situației și a fost de acord să o interneze pe pacienta a cărei infectare, nu-i așa?,  vă punea în grav pericol starea de sănătate, medic Iorgulescu..In realitate, presupun că știți sau ar trebui să știți  , această bacterie se transmite în anumite condiții…

Ne întrebăm, cu stupoare, dacă pacienta ajungea la dvs., la evaluare, când nu se știa de  bacterie , ce vă făceați… ? Cei de la Câmpina,  care o evaluasera, cu o zi înainte, nu am auzit să se fi infectat .. Şi atunci , de unde înverșunarea dvs . de a nu o interna ? Daca vă era rudă , prieten tot așa ați fi procedat : retur,  obiect neînsemnat?

Revenind la cronologia evenimentelor, a urmat o ultimă călătorie cu pacienta în viață,  pe ruta : Băicoi – Ploiești…Ajunsă acolo unde putea să fie cu 3-4 ore înainte,  dacă nu exista refuzul inuman și categoric , pacienta își dă obștescul sfârșit …

Nu poate spune nimeni dacă sansele-i de supravietuire erau 100% sau sub 1%, dar, așa cum au decurs lucrurile, principala cauză a decesului o reprezintă atitudinea incalificabilă, inumană și nedemnă de calitatea de medic, in principal, a unui personaj din această tragedie, numit Iorgulescu. Presupunând, prin absurd, că s-ar putea să ne întâlnim vreodată , stimată  doamnă doctor, (evident în sens peiorativ) v-ați putea uita în ochii noștri? Sincer, nu ne dorim nici măcar să încercați..

Ați luat ultima șansă la viață a unui OM , Soție,  Mamă și Bunică! Dar are asta vreo importanță pentru dvs.? Nu ați fi vrut sa fiți in situația de a anunța copiii că nu o vor mai vedea pe mama lor niciodată sau când nepoții plâng că, de acum, nu mai are cine să le citească poveste înainte de culcare? Să știți că empatia și bunul-simț nu se învață din cărțile de medicină, sunt calități de care, mai ales un medic, ar trebui să dispună din abundență!

Avem pretenția că beneficiem de educația minimă necesară pentru a nu a avea o atitudine total lipsită de decență . Dar macăr atât trebuie să vă spunem : SA VĂ FIE RUŞINE ! Nu de noi, că cine suntem noi  pentru dvs.?, aceleași obiecte neînsemnate ca și defuncta…Să vă fie rușine de dvs. înșivă,  medic Iorgulescu, când vă uitați în oglindă ! Ar putea fi un semn bun .., dar mă îndoiesc că se va întâmpla așa ..

Și o ultimă precizare …defuncta ,  “beneficiind ” de contribuția dvs. majoră,  medic Iorgulescu, se află în subteran, la 2 metri adâncime, așa că nu vă poate infecta în niciun mod ..Așadar, rămâne cum am zis cu rușinea…Păcat că suntem oameni educați,  că “meritați” mai multe …Dar să vă dea Dumnezeu sănătate si să nu aveți niciodată parte de tratamentul inuman și neprofesional pe care l-ați aplicat dvs., medic Iorgulescu …

Şi “felicitări” pentru performanța pe care ați realizat- o : UN REFUZ CÂT O MOARTE ! DE OM , NU DE CÂINE , DEŞI NICI ACEEA NU E DE DORIT …

P.S. V-ați gândit la demisia de onoare, medic Iorgulescu ? Ar fi o șansă să diminuați un pic din …dezonoarea de care beneficiați din plin …Și nu numai din partea familiei defunctei Pavel Cecilia -Mariana.

V-ați gândit, vreo clipă, fără refuzul dvs . aberant , această umilă și insignifiantă persoană putea să nu fie …defunctă ?

P.S.2 În eventualitatea în care cele prezentate de noi ar putea avea neconformități cu realitatea, rugam conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, care, după mai bine de 2 săptămâni de la mediatizarea cazului, se remarcă prin tăcere absolută, ceea ce o face responsabilă pentru orice eventuală eroare prezentă în scrisoarea deschisă, să afle adevărul… cel adevărat,  și nu unul mistificat, pe care să îl facă public. Ne “temem” ca adevărul este cel prezentat de noi, prin vocea soțului defunctei.

Mihai Pavel

Verifică şi

Galerie foto: Locuitorii din Păuleşti au plantat 2.000 de stejari în pădurea de la marginea comunei

De peste 10 ani, în comuna Păuleşti s-au mutat mulţi ploieşteni, dornici să trăiască la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *