duminică , 27 septembrie 2020
Acasă / Administratie / Două focare COVID în centre medico-sociale din Prahova

Două focare COVID în centre medico-sociale din Prahova

Potrivit DSP Prahova, în ultimele 24 de ore, au fost identificate două focare în cadrul a două centre medico-sociale, de pe raza județului. La unul dintre ele, au fost confirmate șapte persoane (trei beneficiari dintr-un total de 15 și patru angajați dintr-un total de 19). Măsurile dispuse în acest caz: izolarea beneficiarilor în centru de îngrijire și a personalului infectat, fi la domiciliu, fie la spital, după caz, carantinarea contacților direcți, retestarea, pe parcursul săptămânii viitoare, atât a beneficiarilor, cât și a angajaților, dezinfecția unității.

La cel de-al doilea centru, 15 beneficiari dintre cei 48 internați au avut teste pozitive. Aceștia au fost izolați în unități spitalicești, a fost realizată dezinfecția spațiului, iar săptămâna viitoare vor fi retestați toți beneficiarii și angajații de aici.

Focarele au apărut în situaţia în care în aceste tipuri de unități care se ocupă de îngrijirea persoanelor adulte, începând cu luna aprilie, au fost realizate testări periodice în rândul personalului și beneficiarilor, tocmai pentru a fi preîntâmpinate astfel de cazuri.

Printr-un comunicat de presă, Prefectură Prahova anunţă că până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3057 de persoane, dintre care 617 sunt raportate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova ca fiind cazuri active. Din totalul celor confirmați de la începutul epidemiei, 117 prahoveni au decedat. Ultimele decese asociate COVID-19 au fost în rândul a două persoane de sex feminin, cu vârstele de 43 și 72 de ani, și una de sex masculin, cu vârsta de 81 de ani, care prezentau comorbidități.

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 25 de pacienți, dintre care 16 sunt ventilați. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 263 de paturi sunt ocupate.

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 401 de decizii de izolare și 2501 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 16632 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în acele țări care solicită un astfel de test), conform centralizării DSP Prahova.

foto arhiva

Verifică şi

Alegeri electorale locale. Cum vom vota duminică, 27 septembrie!

Votarea se desfășoară după următorul program: duminică 7-21 Veţi prezenta actul de identitate operatorului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *