Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Heliport la Sinaia. Pacientii in stare grava vor ajunge in 20 de minute in Capitala

14 august 2020
Share:
Heliport la Sinaia. Pacientii in stare grava vor ajunge in 20 de minute in Capitala

 

Astăzi, 14 august 2020, a avut loc ceremonia de acreditare a Heliportului din Sinaia, astfel încât în maxim o jumătate de oră pacienții să poată fi transportați la București.

Cu această ocazia s-a realizat și prima ridicare de la sol și zbor de recunoaștere cu un elicopterul SMURD de pe Heliportul SOS Sinaia.

„Investițiile în dezvoltarea sistemului medical sinăian sunt o prioritate pentru mine, iar de la trecerea Spitalului orășenesc Sinaia, în 2009, în subordinea Consiliului Local Sinaia, am făcut anual lucrări de reabilitare a clădirilor și achiziții de echipamente și instrumentar medical de ultimă generație. Ne pregătim să finalizăm Spitalul Nou pentru care avem deja dotările asigurate din fonduri europene.

În martie, am demarat construirea Heliportului S.O.S Sinaia cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., care au urgentat procedura de acreditare și includerea noastră pe lista heliporturilor disponibile pe teritoriul României, în proximitatea spitalelor.

De astăzi, pot fi transportați pe cale aeriană, pacienții critici proveniți din unitățile sanitare de pe o rază de 70 de km de Sinaia. Prin acest proiect vital pentru Valea Prahovei am reușit să reducem durata de transfer spre o unitate spitalicească din București, la doar 20 de minute.

Heliportul SOS Sinaia salvează vieți!”- Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia

Primăria orașului Sinaia a demarat în regim de urgență lucrările pentru acest punct operațional de preluare de la sol cu elicoptere SMURD, la sfârșitul lunii martie. Valoarea investiției este de 163.000 lei și a fost realizată cu finanțare de la bugetul local.

Beneficiarii direcți ai proiectului de investiție provin din orașele: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Râșnov, Moroieni, Comarnic, Breaza, Câmpina, Bănești, Băicoi, Blejoi și din comunele și satele din împrejurimi.