marți , 24 noiembrie 2020
Acasă / Turism / Foto şi imagini spectaculoase din dronă: România de weekend-Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa şi Cascada 7 Izvoare

Foto şi imagini spectaculoase din dronă: România de weekend-Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa şi Cascada 7 Izvoare

Pentru că nu doream să stăm în trafic pe DN1, dar aveam nevoie de un weekend în natură, ne-am gândit ce altă variantă am avea de a nu sta încolonaţi pe drumurile patriei, dar totuşi să putem vizita ceva frumos. Aşa că ne-am gândit la vecinii dâmboviţeni care ne-au luat recent (administrativ, desigur) Babele şi am mers la Moroeni cu gând că de acolo să putem ajunge mai uşor la Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare, Lacul Bolboci, Padina, Peştera Ialomiţei.

Era vineri dimineaţă când ne-am hotărât să plecăm şi până ne-am făcut bagajele ne-a prins prânzul. Cazare am găsit destul de greu, dat fiind faptul că pensiunile din zonă, deşi multe, nu sunt pe booking sau pe site-urile unde găseam în general. Ne-am gândit şi la Cabana Bolboci, dar nu mai erau camere, tot aşa cum nu mai erau camere nici la Hotel Peştera. Am găsit la Moroeni, tot dând căutare pe Google, Pensiunea Doi Brazi. O cameră dublă pe noapte a costat 130 de lei şi nici preţurile la mâncare nu au fost mari. Cât despre gust, ce să mai spun-mâncare simplă, dar delicioasă! Nu e deloc de trecut cu vederea amabilitatea gazdelor care s-au străduit să ne vină în ajutor cu tot ce am solicitat, inclusiv cu explicarea traseelor pe care ne doream să le facem. Singurul minus, din punctul meu de vedere ar fi faptul că prin faţa pensiunii trecea zilnic şi chiar noaptea un tren care ducea piatră de la cariera din apropiere. Cu geamul închis nu se auzea foarte tare, dar pentru cei cu somnul mai uşor putea reprezenta un disconfort. Nu a fost nevoie să deschidem geamurile pentru că am nimerit o cameră chiar friguroasă şi a fost nevoie să dormim îmbrăcaţi bine şi cu pilotă pe noi, asta în situaţia în care acasă era caniculă. Apropos de tren: poate părea incredibil, dar undeva lângă pensiune, pe un teren viran am găsit un cartier de rulote. Oamenii se bucurau de aer curat chiar dacă trenul trecerea non-stop pe acolo şi imediat lângă rulotele lor era şi un buldoexcavator gata de lucru.

Am ajuns la pensiune pe la ora 16.00, urmând DN1 până la Breaza, după care am mers pe Breaza, Adunaţi până la Moroeni, pe un drum pe care nu îl recomand dacă aveţi rău de mişcare sau maşină joasă, pentru că e plin de serpentine şi în multe zone asfaltul este stricat de alunecările de teren, dar are peisaje ca din poveşti. Probabil că sintagma „pe un picior de plai, pe-o gură de rai” s-a format după ce autorul a văzut ceva similar. Dealuri verzi, împădurite, căsuţe mai mari sau mai mici, cu curţi generoase, presărate pe ici colo, animale care păşteau liniştite marea aceea de verde şi mirosul plantelor de leac care se simţea îndată ce deschideai geamurile maşinii. Nu am poze de aici că eram preocupată să nu vomit prânzul, din cauza curbelor.

Vineri nu am mai plecat decât în jurul pensiunii. Am vizitat mânăstirea Sfântul Ioan Iacob, un loc binecuvântat unde ne-am încărcat cu energie bună din mica bisericuţă păstrată atât de curată de măicuţele de acolo. După ce am ieşit de aici, am urcat pe deal şi am stat câteva minute într-o fâneaţă, pe o băncuţă de lemn de unde am admirat apusul în toată splendoarea lui. Am fost goniţi de nişte nori zgomotoşi care au început să arunce ploaie bogată în câteva secunde.

 

Ne-am adăpostit tot la mânăstire, după care am plecat spre pensiune. Am mâncat o cină delicioasă, acompaniată de un vin căpşunică foarte aromat şi ne-am bucurat de imaginea aburului care se ridica din păduri, până când întunericul ne-a gonit în cameră. Era să uit, pentru pasionaţii de peşte, foarte aproape de pensiune era o păstrăvărie care vindea şi persoanelor fizice.

Sâmbătă dimineaţă ne-am trezit devreme, am mâncat micul dejun comandat de seara şi am plecat pe Cheile Zănoagei, spre Lacul Scropoasa, în Parcul Natural Bucegi. În acest loc minunat ajungeţi urmând DN71 până la cabana Cuibul Dorului, pe urmă Cabana Dichiu unde am intrat în Transbucegi, un drum plin de curbe ameţitoare, dar care oferă un peisaj mirific. La un moment dat, pe partea stângă a drumului sunt indicatoare care vă arată calea spre Lacul Scropoasa. Dacă ţineţi drumul drept, veţi ajunge la Lacul Bolboci şi pe urmă la Padina, Peştera Ialomiţei. Aşadar, noi am făcut stânga şi am mai mers câţiva kilometri, dar nu prea mulţi pentru că drumul a devenit foarte prost şi nu am dorit să riscăm să rupem maşina în două. În plus, peisajul era aşa de frumos încât am mers vreo doi kilometri până la Scropoasa pe jos.

Înainte să ajungeţi la lac, veţi vedea pe partea dreaptă a drumului, imediat după o curbă, o cascadă cu mai multe izvoare ţâşnind dintr-o stâncă. Mai sus un pic, este o căsuţă, ceea ce face ca peisajul să fie şi mai fermecător, ca şi când acolo ar sta Maica Vineri din poveste. Înainte să vedem Cascada 7 izvoare, noi am văzut mai întâi o mare de oameni adunată acolo, făcând poze sau admirând pur şi simplu priveliştea. Erau fete care pentru o poză cât mai frumoasă au urcat cât au putut de sus, pe stâncă, luând celorlalţi posibilitatea de a fotografia un colţ de natură sălbatic. Ne-am spus că mai bine mergem spre Scropoasa şi când ne vom întoarce poate va fi mai liber. A fost chiar mai multă aglomeraţie la întoarcere, aşa că ne-am mulţumit cu câteva fotografii şi am plecat cu gând că vom reveni în timpul săptămânii, în altă perioadă a anului, când probabil vom găsi natura aşa cum a fost ea făcută, fără o puzderie de oameni capturând-o în telefoane.

Evident, acelaşi lucru l-au gândit toţi ceilalţi, care ar fi preferat probabil să fie singuri pe cărări de munte şi să se bucure de toată acea frumuseţe sălbatică, ei şi numai ei, dar aşa ceva în weekend, în luna august, nu este posibil. Mi-ar fi plăcut să mergem prin pădure pe traseul marcat, dar mi-e aşa de teamă de urşi care au devenit prea prietenoşi şi ies chiar şi ziua în faţa oamenilor, încât am preferat acest gen de excursie. Pe aici, la mulţimea de oameni, cred că niciunui animal sălbatic nu i-a mai trecut prin cap să apară.

Se spune despre cascada asta că izvoarele ei ar avea cea mai pură apă din lume, care a fost descoperită în urmă cu mai bine de 2.000 de ani şi de atunci nu a secat niciodată, ca şi când ar veni din străfundul pământului plin de apă. Nemurirea zeului dacilor, Zamolxe, de la aceste izvoare ar veni, mai spune legenda. Gazda noastră ne-a spus că vom auzi un vuiet şi pe urmă vom vedea minunăţia, dar vă jur că zumzetul mulţimii acoperea mult din acest vuiet. Am citit pe net că apa asta are o puritate de 100% pentru că ar trece printr-un câmp magnetic care o purifică. Sunt sigură că aş fi simţit minunea dacă nu mă distrăgea de la asta mulţimea de telefoane şi oameni zumzăitori, de aceea mi-am propus să revenim prin toamnă într-o zi a săptămânii. Plus că toamna are alte culori şi ar fi păcat să le ratăm.

Am mai mers vreo cinci minute şi am ajuns la Lacul Scropoasa, un lac de acumulare făcut prin 1930. Am trecut podul nu înainte să facem câteva poze, cu minunea aia verde, înconjurată de păduri şi munţi. Şi ne-am luat după puhoiul de oameni pe o cărare îngustă care înconjura lacul prin dreapta până am ajuns la un alt pod unde am găsit imaginea pe care o văzusem la mulţi turişti pe paginile de socializare şi care mă făcuse să-mi doresc să ajung aici. Ca să fac pozele, a trebuit să aştept să urce alţi turişti de pe stânca de unde se vedea totul mai bine şi pe urmă să ne mişcăm cu talent şi să facem repede pozele noastre. De contemplat nu prea aveai cum, dacă erai cu bun simţ şi nu voiai să stai în calea altora. Aşa mi-aş fi dorit să stau acolo măcar 15 minute şi să mă bucur de mirosul de verde, de apă şi de munte, de plante, de flori, de pământ, de răcoarea de lângă stânci şi de faptul că suntem vii şi am ajuns în lumea asta care ar fi trebuit să rămână sălbatică şi să poată fi accesată pe rând, de fiecare, ca printr-un portal fantastic.

La întoarcere, drumul ni s-a părut fără sfârşit, chiar şi după ce am mâncat ce ne luasem în rucsac, undeva pe un drum forestier care ducea în albia unui pârâu, loc în care am spălat puţin roşiile şi fructele pe care le aveam la noi şi în care mi-au îngheţat mâinile instant. Ni se făcuse cald pentru că lăsasem hainele subţiri în maşină şi ceea ce păruse o nimica toată la venire când coboram uşor, devenise acum nevoia ca acea curbă să fie ultima şi să vedem maşina. Oameni fără antrenament, ce să-i faci!

Se făcuse deja ora 16.00 când ne-am îndreptat spre Lacul Bolboci. Am admirat lacul imens, cu baraj de beton printre florile de pe mal şi ne-am îndreptat spre Padina cu gând să vedem Peştera Ialomiţei. La Padina însă, ori că marea de maşini se mutase de la Scropoasa şi se multiplicase miraculos, ori că acolo îşi dăduse întâlnire toată populaţia României care nu era la mare, nu pot să-mi dau seama, dar peisajul era dezolant. Autoturisme de toate felurile şi culorile mărgineau drumul pe o parte şi pe alta pe câţiva kilometri, iar pe drumul spre peşteră roiau oameni înainte şi înapoi. De la o turistă am aflat că mai aveam doar 5 minute de mers pe jos, dar că la intrarea în Peşteră sunt cozi de două ore. La câţiva metri ne-am întâlnit cu nişte prieteni care au confirmat informaţiile turistei, aşa că am renunţat. Vă recomand însă, să mergeţi acolo, pentru că peisajul este de basme cu zâne, iar Peştera Ialomicioarei cum este cunoscută are şi o bisericuţă chiar la intrare, frumoasă şi ea. Traseul este şi mai frumos dacă veniţi dinspre Hotel Peştera. Ne-am propus să revenim şi eventual să ne cazăm în creierii munţilor, evident în timpul săptămânii.

Ne-am întors pe Târgovişte, drum pe care vi-l recomand, că este mai bun decât cel ales de noi la venire: fără serpentine şi asfalt rupt de alunecări.

Concluzia după această plimbare este că nici cel mai frumos peisaj nu te poate încărca pozitiv atunci când e luat cu asalt de foarte mulţi oameni în acelaşi timp. Ar mai fi şi covidul care i-a făcut pe mulţi să caute România, în locul altor ţări pe care le frecventau de obicei, canicula ce te trimite direct la munte, sfârşitul de săptămână pentru că trebuie să îţi încarci bateriile sau pozele care abundă netul cu locuri fabuloase, care pierd din strălucire îndată ce sunt invadate de toţi cei care au văzut acea imagine pe net şi vor să o vadă în realitate, să o fotografieze, să o capteze în memorie. Cred că august nu e cea mai potrivită lună pentru concediu, pentru că cei mai mulţi oameni aleg august pentru concediile lor.

 

 

Verifică şi

Ultima săptămână cu publicul la Grădina cu Lavandă de la Ţipăreşti. Hai la poze şi concert de jazz!

Grădina cu lavandă de la Ţipăreşti a fost vizitată intens şi anul acesta de către …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *