duminică , 27 septembrie 2020
Acasă / Administratie / Focar covid într-un centru comercial din Prahova. 28 de locuri Covid, libere în spitale!

Focar covid într-un centru comercial din Prahova. 28 de locuri Covid, libere în spitale!

Statistica oficială ne arată că Prahova se apropie cu paşi grăbiţi de 3.000 de persoane confirmate ca fiind infectate cu noul coronavirus. Astăzi, potrivit Prefecturii şi DSP Prahova, de la începutul pandemiei şi până acum, sunt 2.692 de infectaţi. 

De două zile, Prefectura Prahova nu a mai furnizat numărul celor vindecaţi, ci doar al decedaţilor, care astăzi a ajuns la 105, potrivit DSP Prahova.  Ultimul deces raportat a fost în cazul unei persoane de sex feminin, cu vârsta de 29 de ani, care prezenta comorbidități. Dar în comunicare a apărut o altă informaţie: Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 308, dintre care 280 sunt ocupate. 

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 26 de pacienți, dintre care 15 sunt ventilați.

Totodată, suntem anunţaţi că mai există un focar într-un centru comercial din judeţ, fără a se pomeni numele acestui centru: “Conform DSP Prahova, în cadrul unui raion al unui centru comercial, de pe raza județului, a fost identificat un focar, unde au fost confirmate cinci persoane. A fost testat tot personalul din raionul respectiv, s-a dispus izolarea contacților, dezinfecția spațiului de lucru și reorganizarea temporară a activității cu alți angajați ai centrului respectiv”

“De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 250 de decizii de izolare și 1740 de decizii de carantină. Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 15.576 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori și persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanțe în acele țări care solicită un astfel de test), conform centralizării DSP Prahova”, se mai arată în comunicatul Prefecturii Prahova.

Verifică şi

Alegeri electorale locale. Cum vom vota duminică, 27 septembrie!

Votarea se desfășoară după următorul program: duminică 7-21 Veţi prezenta actul de identitate operatorului de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *