joi , 13 august 2020
Acasă / Social / Exclusiv: Mărturii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Unde se află infectaţii cu COVID din Prahova?

Exclusiv: Mărturii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Unde se află infectaţii cu COVID din Prahova?

Criza COVID-19 se adânceşte în judeţul Prahova, iar autorităţile sunt depăşite de situaţie. Zilnic sunt raportate zeci de noi confirmări, în vreme ce multe alte persoane au simptome, dar preferă să rămână în izolare la domiciliu atunci când aceste simptome îmbracă forma unei viroze banale. Astăzi, Prefectura Prahova a anunţat că de la începutul pandemiei şi până acum, în judeţ, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 2.043 de persoane, 103 fiind confirmate de ieri până azi.

Potrivit comunicatului de presă, 240 au fost declarate vindecate și externate, iar 83 au decedat. Din asta se înţelege că toţi aceşti bolnavi au fost, iar unii încă sunt, internaţi într-un spital. Mai exact, după un calcul simplu, scăzând decedaţii şi externaţii, rămân astfel în evidenţe şi deci spitalizaţi, 1.720 de persoane.

În urmă cu o lună, fostul director al DSP Prahova, Bogdan Nica declara că mai mult de 300 de paturi COVID nu se pot scoate pentru tot judeţul, dar că pregătite sunt aproximativ 250. Ieri, pe 31 iulie, prin Ordin de ministru al sănătăţii pe lângă aceste 250-300 de paturi existente în mai multe spitale, s-au mai adăugat alte 120-130 în spitalele din Câmpina (Voila), Breaza, Floreşti şi Băicoi. Cum Băicoi şi Floreşti sunt în curs de pregătire, la Breaza sunt 20 de pacienţi, iar la Voila sunt trataţi cei 16 pacienţi confirmaţi săptămâna aceasta, înseamnă că din cei 1.720 rămân 1.684 care ar trebui să fie în spitale.

Presupunând că cei mai mulţi sunt asimptomatici sau au simptome uşoare, tot ar trebui, potrivit legii să stea 48 de ore într-un spital. Dar unde?

Noi am întrebat oficial autorităţile care este situaţia reală, dar până la primirea unui răspuns, vă punem la dispoziţii mărturii ale unor cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, a căror identitate nu o vom divulga la cererea lor.

Acestea ne-au confirmat faptul că vineri, pe 31 iulie, dimineaţă, la izolatorul făcut în policlinică, aşteptau rezultatul testului 50 de persoane. Au fost, însă şi zile în care au stat aici 70 de persoane. Cei în stare gravă primesc rezultatul în câteva ore, dar pentru ceilalţi s-a aşteptat şi câte 3-4 zile. Interval de timp în care  cei care nu aveau COVID se puteau infecta de la cei pozitivi.

Sunt 16 saloane pentru izolator, cu două paturi în cameră, deşi în mod normal trebuia sa fie un singur pat. Pacienţii poartă mască, dar dacă stai câte 3-4 zile să aştepţi, e foarte greu să menţii măsurile de prevenţie. Oricum asta ar fi cazul fericit cand ar fi doar 32 de pacienţi, dar sunt mult mai mulţi mereu. Aşa că aşteaptă oamenii pe holuri, pe scaune, pe băncuţe rezultatul, dar cum sunt foarte mulţi şi timpul de lucru al probelor devine mai lung. Odată ce au intrat aici nu mai pleacă decât în momentul în care avem rezultatul testului, iar dacă aţi auzit despre scandaluri pe această temă, vă pot spune că avem zilnic aşa ceva. Îi înţelegem pe pacienţi. Sunt speriaţi, au venit la spital pentru că nu se simţeau bine. Dar după ce stai 12 ore în combinezon, cu mască, ochelari, vizieră…si cu teama că poţi fi tu următorul infectat, pentru că cine ştie cum ai greşit cumva şi nu te-ai protejat suficient, îţi vine să pleci, să nu te mai uiţi în urmă. După ce îţi pui echipamentul, în câteva minute eşti ud! Să stai ud timp de 12 ore, nu e deloc plăcut. Sunt cinci asistente de la UPU detaşate pe unitatea mobilă la ATI. Când au pauză în tir, fug să ajute la izolator. Afară este caniculă. Ţi-e cald cu masca doar şi simţi că nu mai ai aer. Imaginaţi-vă aceeaşi stare de 20 de ori mai rea pe puţin, în tot corpul! Este timpul concediilor. Avem, colegi care mai pleacă şi rămânem şi mai puţini. Suntem epuizaţi, dar cine să înţeleagă?”, ne-a povestit un cadru medical din SJU Ploieşti.

Nemulţumirea cea mai mare este legată de faptul că Spitalul din Câmpina, deşi este suport covid cu 300 de paturi, are ocupate foarte puţine, adică până în 60. Explicaţia ar fi că Spitalul de la Câmpina nu dispune de aparatură medicală necesară în situaţia în care starea pacienţilor cu COVID s-ar agrava.

Degeaba este Spitalul de la Câmpina suport Covid că tot la noi ajung cazurile grave. Aceste persoane care aşteaptă la izolator împreună pot avea COVID sau pot să iasă negativi, dar în timpul în care stau acolo împreună există riscul să se infecteze unii de la alţii, dacă nu respectă măsurile. Cei din izolator ar putea fi duşi să aştepte la Câmpina rezultatele, măcar atât. Nu este de mirare că oameni care au fost confirmaţi pozitiv, dar se simt bine, semnează să plece acasă, unde se simt, pe drept cuvânt, în siguranţă. Pentru că nu mai avem unde să-i ţinem, le-am dat varianta să meargă la spitalele din Călăraşi, Brăila şi Roşiori să fie trataţi acolo, dar cei mai mulţi au refuzat. Au mers acasă şi au promis, sub semnătură, că rămân izolaţi. Acum, cine îi supraveghează, nu ştim. Ar trebui poliţia şi DSP-ul, dar ce se întâmplă cu ei…aflăm doar dacă li se agravează starea şi se întorc. Şi uitaţi aşa, deşi nu suntem spital suport avem internaţi pacienţi pe trei secţii, mult mai mulţi decât cele două spitale suport la un loc, deşi mulţi pacienţi ar trebui duşi acolo pentru că sunt cronici şi infectaţi cu Covid”, a explicat cadrul medical situaţia asupra căreia toată lumea îşi pune întrebări.

Cadrele medicale cu care am stat de vorbă nu ne-au putut furniza fotografii doveditoare pentru că nu intră cu telefonul asupra lor la izolator. Pe această cale, însă, rugăm toate persoanele care au trecut prin această secţie să furnizeze fotografii, dacă cumva au făcut, dar şi informaţii despre cele pe care le-au trăit aici.

În data de 30 iulie am transmis câtre DSP Prahova şi Prefectura Prahova următoarea solicitare la care aşteptăm răspuns.

„În baza legii 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1.Câte paturi destinate tratării COVID-19 există în judeţul Prahova în acest moment şi unde se află acestea?

2.Dacă numărul de paturi este mai mic decât numărul persoanelor infectate, unde se află persoanele infectate care nu sunt internate?

3.Care este procentul (cu aproximatie) al persoanelor confirmate pozitiv la COVID-19 care sunt asimptomatice şi care este procentul celor care au simptome uşoare ce nu necesită tratarea în spital?

4.Cate cazuri au fost confirmate în instituţii publice din judet?

5.Cate persoane infectate au fost externate la cerere in intervalul de la decizia CCR pana la aparitia legii carantinarii?”

Întrebările sunt mult mai multe, dar de undeva trebuia să începem. Virusul există şi dacă vă gândiţi că sunteţi mai rezistenţi decât alţii, luaţi în calcul doar situaţia în care ajungeţi la spital pentru oricare altă problemă şi trebuie să staţi 3-4 zile la izolator aşteptând un rezultat care să vă elibereze dintr-un loc unde foarte aproape de voi stau oameni infectaţi. 

fotografia ilustrativa de arhiva

 

Verifică şi

Sute de părinţi din România vor da statul în judecată. Vor alocaţiile dublate retroactiv, din ianuarie şi până acum!

O ploieşteancă, mamă a trei copii, a reuşit prin intermediul reţelelor de socializare, să adune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *