vineri , 7 august 2020
Acasă / Evenimente / Trei accidente rutiere în mai puţin de o oră, pe DN1

Trei accidente rutiere în mai puţin de o oră, pe DN1

Trei accidente s-au produs în această după amiază, pe DN1, la scurt timp unul după celălalt. Primul a fost la Băicoi, accident în care au fost implicate 3 autoturisme cu 5 ocupanţi, din care 3 au fost evaluaţi medical iar 2 au fost duşi la spital. 

Din primele verificări, un bărbat în vârstă de 32 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Brașov către București, posibil pe fondul oboselii la volan, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor electrice. Conducătorul auto a fost transportat la spital.

Cel de-al doilea accident s-a produs în aceeaşi zonă, pe acelaşi sens de mers.  Un conducător auto de 62 de ani, pe fondul neatenției, a lovit din spate un auto condus de o femeie, care circula în fața sa, acesta fiind proiectat într-un alt autovehicul, care se deplasa cu viteză redusă. În urma evenimentului rutier, conducătoarea autoturismului a fost transportată la spital. Cei trei conducători auto implicați în coliziunea față-spate, au avut rezultat negativ la testarea cu aparatul etilotest.

Al treilea accident s-a petrecut la Cornu. 

Din primele verificări, un bărbat de 63 de ani, care se deplasa dinspre Câmpina către DN 1, cu intenția de a vira către Ploiești, posibil pe fondul neacordării priorității de trecere, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un auto, condus de o femeie 31 de ani, care circula din direcția Ploiești – Brașov.
Din evenimentul rutier au rezultat 4 victime, respectiv o femeie și un minor (6 ani) din auto care circula pe DN1 și conducătorul auto împreună cu o pasageră din celălalt autovehicul. Victimele par rănite ușor, la prima vedere. Negativ alcool la testarea cu aparatul etilotest.

foto facebook Irina Sima

informatii IJP Prahova

Verifică şi

Biciclist decedat pe DN1, la Bărcăneşti. A fost acroşat de o dubiţă!

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a decedat în urma unui accident rutier, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *