joi , 13 august 2020
Acasă / Afaceri / Video-Sînziana Rădulescu te ajută să te îmbraci corect şi îţi curăţă şifonierul de articole nepotrivite!

Video-Sînziana Rădulescu te ajută să te îmbraci corect şi îţi curăţă şifonierul de articole nepotrivite!

Sînziana Rădulescu are 32 de ani şi spune cu bucurie că este consultant în materie de stil vestimentar. Pentru a ajunge aici a avut nevoie de propriul bun gust la haine, dar şi de mai multe cursuri de profil. A investit în propria dezvoltare şi încearcă să pună bazele unei afaceri bazată pe experienţa sa în potrivirea hainelor cu forma corpului, vârsta, evenimentul la care mergem sau pigmentaţia pielii. Tânăra a terminat Politehnica, facultatea de automatică,  dar îi place mult mai mult ce face acum.

„În facultate aveam un stil sport bazat foarte mult pe hanorac şi blugi. Când am început să lucrez, într-o companie multinaţională vedeam oamenii de la birouri şi îmi plăcea foarte mult stilul lor. Mi-am dat seama că ar trebui să schimb ceva la felul în care mă îmbrăcam pentru a se potrivi cu noul statul, cel de angajată. Dar voiam să fac asta într-un stil mare, aşa că am căutat un curs de stil vestimentar. Persoana care a prezentat cursul m-a fascinat şi m-a făcut să îmi doresc mai mult decât să mă îmbrac eu bine. Asta se întâmpla în urmă cu şapte şi de atunci eu am mers la mai multe cursuri, la work-shopuri, am citit mult, acum sunt înscrisă la un curs în Marea Britanie, la Style Coaching Institute. Îmi place să îmbrac femeile, dar şi să găsesc soluţii pentru vestimentaţia masculină!”, povesteşte Sînziana.

Concediul de maternitate a picat la fix, pentru că a ajutat-o să îşi dea seama ce vrea să facă pe viitor.

„Amalia a apărut după ce terminasem cursul din România. După vreo şase luni de la naşterea fetiţei, cu ajutor din partea familiei, am început să fac ceea ce îmi place şi ştiu că vreau să continui cu asta!”, spune Sînziana.

Aşa că a dat sfoara în ţară, mai întâi printre prietene, că le poate schimba garderoba în aşa fel încât să nu mai aibă articole nepotrivite. Procesul de schimbare se desfăşoară în mai multe etape.

Mă întâlnesc cu persoana respectivă la o cafea unde ne cunoaştem, stăm de vorbă, îmi spune ce îi place, ce nu îi place, unde lucrează şi ce trebuie să exprime ţinuta sa. În perioada asta, discuţiile s-au purtat online. Vorbim despre culori şi despre tipul de siluetă pe care îl are. Urmează etapa curăţarea şifonierului: wardrobe detox. Acolo scoate toate hainele, vedem ce o avantajează şi ce nu, ce merge combinat la mai multe ţinute, ce trebuie să mai cumpere şi facem o listă de cumpărături, după care merg cu ea la cumpărături”, a explicat Sînziana.

Pentru a-şi promova serviciile, Sînziana a investit într-un site, Art your style, dar postează mereu şi pe pagini de socializare. Clienţii, însă, au venit în mare parte din recomandări. După şedinţele de consiliere, Sînziana păstrează legătura cu clientele pe care le consiliază ori de câte ori au nevoie.

Doamnele şi domnişoarele cu care m-am întâlnit au fost multe haine în dulap cu care le e greu să facă combinaţii, pemtru că nu au legătură între ele. De fapt, cam aici este problema generală. Am avut acces dintr-odată la foarte multe haine şi cumpărăm fără să ne gândim dacă se potrivesc cu ce avem deja, dacă merge să le combin cu încă 3 articole…le iau că îmi plac. Şi ajungi acasă cu ele, le porţi de câteva ori şi pe urmă te întrebi. Eu cu ce mă îmbrac? Scopul meu este să construim o graderobă capsulă de care să plecăm şi doar la 3-5 luni să mai adaugi câte ceva. Un alt obiect vestimentar sau un accesoriu, care să te ajute să foloseşti hainele pe care le aveai dar să le scoţi un pic în evidenţă. Garderoba capsulă înseamnă să identificăm 30 de piese cu care să putem forma 60 de ţinute. Înseamnă o bază de culori neutre, negru, bleomarin, gri, alb, cu câteva pete de culoare care te ajută să combini hainele foarte uşor. Calitatea înaintea cantităţii, aş spune eu! Este bine că cele mai multe dintre cliente vor să facă cumpărături cu cap şi să dea mai puţini bani pe haine.”

În această perioadă, în care magazinele au fost închise, iar distanţarea socială nu a permis întâlnirea cu clientele, Sînziana s-a întâlnit online cu doamnele, prin intermediul unor cursuri. Primul a avut drept temă „Cumpărături în propriul dulap”, şi doamnele înscrise au aflat cum să combine în mai multe feluri o banală cămaşă albă sau cum să scoată din anonimat un compleu.

Din păcate, în Ploieşti nu a prins aşa de bine afacerea tinerei, dar la Bucureşti are mare căutare.

Pentru perioada de timp următoarea, Sînziana şi-a propus să obţină acreditare internaţională de stilist pentru a putea ţine cursuri aşa cum îşi doreşte ea. Până atunci răspunde cu drag prietenelor şi clientelor sale pe care le-a strâns pe un grup de facebook închis, unde fiecare îşi arată noile achiziţii vestimentare sau noi combinaţii stilistice.

Verifică şi

Smart Networking-eveniment gratuit, online, pentru promovarea Start-up-urilor din Regiunea Sud-Muntenia

Asociația “Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și  Cultură” în calitate de beneficiar al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *