sâmbătă , 15 august 2020
Acasă / Afaceri / Video-Povestea Amaliei Alexandru şi a magazinului Sophia Ploieşti, universul celor mai frumoase perdele şi draperii

Video-Povestea Amaliei Alexandru şi a magazinului Sophia Ploieşti, universul celor mai frumoase perdele şi draperii

Atunci când vine vorba despre perdele, draperii şi accesorii deosebite pentru interioare, ploieştenii ştiu că magazinul de pe Bulevardul Republicii situat în rondul de la Catedrală, vis-a-vis de Primăria Ploieşti este locul unde vor găsi cu siguranţă, ceva ce le va schimba locuinţa  prin culoare şi design. Magazinul Sophia Ploieşti administrat de Amalia Alexandru, o ploieşteancă de 40 de ani, este o franciză obţinută în urmă cu aproape 10 ani, iar la momentul acela era singurul care oferea consultanţă de specialitate, lucru care s-a dovedit diferenţiatorul norocos.

foto: Sorin Petculescu

„Sophia România este o franciză naţională, în ţară existând 24 de magazine. Eu am preluat această franciză în 2011, când în Ploieşti nu mai oferea nimeni consultanţa la domiciliul clientului şi în acest fel am început să atragem clienţii. Practic, venim la tine acasă, facem măsurători, te sfătuim ce anume ţesături s-ar potrivi camerei, bineînţeles în concordanţă cu ce ţi-ai dori tu şi cu bugetul pe care îl ai alocat, pentru că sunt foarte multe ţesături. Avem active peste 170 de modele, aşa că e imposibil să nu îţi placă ceva sau să nu se potrivească cumva casei tale!”, explică Amalia.

foto: Sorin Petculescu şi Robin Eparu

Începutul a fost destul de greu pentru Amalia. Ea este de profesie economist şi chiar dacă şi până atunci activase în vânzări, era un domeniu diferit. Ceea ce a ajutat-o mult a fost frumuseţea produselor, diferite faţă de tot ce se găsea pe piaţă şi sfaturile avizate ale unui designer de interioare care se deplasa la domiciliul clientului. Şi pentru că voia să exceleze în acest domeniu, Amalia a făcut un curs de designer de interioare şi acum formează o echipă cu ceilalţi doi designeri angajaţi.

Consilierea la domiciliu este gratuită!

Pentru clienţii care îşi doresc în toată casa perdele, draperii şi accesorii, totul începe cu o vizită la domiciliu în care designerul va face recomandări în funcţie de culoarea pereţilor, a mobilierului, covoarelor sau a pardoselelor. Amalia le sugerează mereu clienţilor să meargă pe culori odihnitoare, şi asta cu atât mai mult cu cât acelaşi imprimeu poate fi descoperit în mai multe nuanţe ale unei culori. Draperiile şi perdelele se găsesc într-o gamă atât de variată de culori, imprimeuri şi texturi încât este foarte greu să te hotărăşti la un singur model. Urmează montarea produselor alese, serviciu contracost, dar pe care clienţii îl aleg întotdeauna.

„A fost greu pentru că am învăţat totul de la zero, dar mi-a plăcut foarte mult şi rezultatele nu au întârziat să apară. Îmi place să spun că nu vând perdele şi draperii, ci ambient şi încredere, vând frumos. Apoi este mai mult decât o vânzare, ci e vorba despre a analiza foarte mult ceea ce îşi doreşte clientul. Unii vin setaţi pe anumite culori. Am avut de exemplu o clientă care ne-a spus de la început că vrea o draperie neagră, dar am convins-o că este mult prea mult pentru o casă în care trebuie să te simţi bine şi ne-a dat dreptate şi până la urmă a plecat cu o draperie galben-optimist. Evident există şi clienţi care vor ceva anume şi nu pot fi convinşi şi aia vinzi, pentru că sunt banii lor şi dorinţele lor. Cineva a cerut perdea roşie la dormitor şi aia i-am dat chiar dacă la început am încercat să-i explic că roşul poate fi obositor pentru o cameră în care ne retragem pentru odihnă. Pentru mine este o provocare în fiecare zi. Oamenii mă inspiră, fiecare are povestea lui şi trebuie să te adaptezi pentru că fiecare client mulţumit te recomandă altcuiva. Şi aşa am crescut, pentru că toţi au fost mulţumiţi de serviciile noastre!”, povesteşte Amalia Alexandru.

sursa foto: Sophia Romania

Preţurile reflectă frumuseţea produselor

Clienţii magazinului sunt persoane cu venituri medii şi peste mediu, în general, dar există şi produse la preţuri mai mici, accesibile oricui îşi doreşte să îşi împodobească locuinţa cu materiale deosebite şi de calitate superioară.

„Cam la doi-trei ani, clienţii vechi vin să îşi mai cumpere câte ceva fie să completeze o cameră, fie să schimbe. Noi încercăm să mulţumim şi pe cei care vin să cumpere o perdea la dormitor dintr-o pensie, şi pe cei care vor să îşi decoreze o casă întreagă. Avem perdele care încep de la 23 de lei metrul. Acum depinde foarte mult cât eşti dispus să dai pentru ceva deosebit şi de calitate mai bună decât ce ai găsi în alte părţi! Întotdeauna când facem un deviz avem şi varianta economică, dar în general oamenii aleg ceea ce le-a plăcut mai mult, chiar dacă e mai scump. Până la urmă este vorba despre o casă care devine acasă pentru că e aşa cum ţi-o doreşti tu şi îţi asigură confortul  la care te aştepţi să îl ai când te întorci obosit de la serviciu, spune Amalia.

foto: Sorin Petculescu

Starea de urgenţă nu a închis magazinul, ci activitatea s-a desfăşurat după un program restrâns şi mulţi clienţi au fost de acord să fie consiliaţi online. Pe de altă parte, clienţii vechi şi-au făcut timp în această perioadă pentru o nouă decorare a locuinţei şi au revenit în magazin. Ca de obicei au fost surprinşi de modele inedite, pentru că apar mereu colecţii noi. Colecţiile sunt din import, majoritatea fiind făcute în Spania şi Germania din materiale diverse de la mătase, la catifea şi brocarduri, dar printurile te duc cu gândul la plaje însorite din Caraibe, la tradiţionalismul din Londra sau la eleganţa antică a Romei.

foto: Sorin Petculescu şi Robin Eparu

 

Verifică şi

Smart Networking-eveniment gratuit, online, pentru promovarea Start-up-urilor din Regiunea Sud-Muntenia

Asociația “Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și  Cultură” în calitate de beneficiar al …

Un comentariu

  1. Cristian Filderman

    Ffff frumos spus! Sunt unul dintre aceia care au trecut pragul magazinului din Rondul cu cea mai frumoasa statuie din Ploiești.
    Am fost întâmpinat cu profesionalism, devotament și hotărâre in privința sfaturilor. Am plecat din magazinul Sophia cu perdele și draperii unice! Și astăzi sunt la fel de unice și îmi încânta imaginea dinaintea ochilor.
    Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *