La Berceni, Lumina Sfântă şi anafura de Paşte vor ajunge la poarta fiecărui cetăţean
Ca de obicei, primarul comunei Breceni, Cosmina Pandele alături de consilierii locali, a reuşit să se mobilizeze rapid, astfel încât de mâine, 10.04.2020, va începe distribuirea unui set de protecţie pentru fiecare cetăţean. Mai mult, locuitorii vor primi Lumina Sfântă şi anafura din noaptea de Înviere la poartă, acolo unde vor ajunge voluntarii: conducerea şi angajaţii primăriei.
"In comitetul local pentru situații de urgentă din 02.04.2020 am luat decizia de a achiziționa din bugetul local pachete cu materiale de protectie pentru fiecare gospodărie din toate cele 5 sate ale comunei Berceni: sat Berceni, sat Corlatesti, sat Moara Noua, sat Catunu și sat Dambu. Pachetul include: 3 măști protectie, 3 perechi de mănuși, 3 declarații pe proprie răspundere( modelul oficial) şi 1 pliant cu măsuri prevenire răspândire Covid-19
Acestea vor fi distribuite de echipele primariei la fiecare gospodărie, incepand de vineri, 10.04.2020",
Totodată, pentru că se apropie Paştele şi oamenii nu au voie să meargă la biserica, Primăria Berceni îi anunţă pe facebook că "am luat decizia sa distribuim in noaptea de Paști, in conditii de maxima precautie si respectand toate masurile de preventie privind raspandirea de coronavirus, așa cum o facem zilnic când distribuim produse și echipamente necesare locuitorilor in starea de urgentă, Lumina Sfanta si Sfintele Pasti.
25 de masini cu voluntari bine instruiti (conducerea si angajatii primariei Berceni) vor porni la ora 00:30, de la bisericile din toate satele, cu candele aprinse si pachetele pregatite cu Sfintele Pasti spre toate casele din satele comunei. Toti cei care doresc sa primesca Sfanta Lumina si Sfintele Pasti(painea sfintita), ca mangaiere pentru faptul ca nu putem participa la Sfintele Slujbe, pot astepta doar in curtile aferente gospodariilor sosirea voluntarilor in intervalul 00:30-01:45. Voluntarii vor lasa Darurile Sfinte in fata portilor urmand ca fiecare in parte sa le ridice pentru a-si putea lumina sufletele si casele. Parintii parohi din fiecare sat se vor ocupa cu multa dragoste de sfintirea Sfintelor Pasti, fiecare in biserica unde slujeste si vor colabora cu voluntarii nostri pentru reusita acestui demers. Poporul roman este una cu credinta lui, pastrandu-ne credinta si rugaciunea sincera, ne vom pastra mereu sufletele luminate de dragostea divina si vom avea puterea sa invingem de fiecare data! Cu gandul la voi, cu incredere si multe multumiri pentru respectarea masurile impuse!"