Astăzi, 24 martie, în Prahova sunt monitorizate 3.469 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, dintre care 381 au intrat sub această măsură în ultimele 24 de ore, în timp ce 33 au finalizat perioada de izolare. Totodată, în carantină instituționalizată se află 111 persoane.
Structurile Ministerului Afacerilor de Interne au deschis 31 de dosare penale, dintre care 29 pentru încălcarea art. 352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, unul pentru încălcarea art. 357 privind falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse, iar unul pentru încălcarea Legii 241/2005 privind evaziunea fiscală.
În intervalul 23-24 martie au fost verificate 3141 de persoane aflate în auto-izolare. În urma acestor controale, o persoană care nu a fost găsită la domiciliu unde ar fi trebuit să fie în autoizolare a fost plasată în carantină forțată. În plus, aceasta a fost amendată, conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020. Alte două persoane s-au ales cu dosar penal: unul pentru nerespectarea măsurilor de autoizolare/carantinare, iar altul pentru falsificarea/ substituirea de alimente sau alte produse.
Au fost aplicate și cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 21.500 lei. Patru dintre acestea au fost pentru nerespectarea măsurii autoizolării, iar una pentru fapte de natură economică.
TELEFOANELE UTILE PENTRU INFORMAREA PERSOANELOR VENITE ÎN ROMÂNIA DIN ZONELE DE RISC ȘI AFLATE ÎN IZOLARE
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ (DSP) PRAHOVA:
PROGRAM:
Luni – Joi: 08.30 – 16.30 // Vineri: 08.30 – 14.00
– 0244/407.776
– 0244/407.780
– 0244/407.760
– 0244/595.402
PERMANENȚĂ: 0745633707
CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI (la ISU Prahova)
– 0244/515.933
– 0244/541.438
Dacă sunteți în străinătate și doriți să aflați informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID-19, puteți apela numărul de telefon: +4021.320.20.20, din orice rețea, cu tarif normal, disponibil la orice oră.
Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor și nu este un număr de urgență!
TELVERDE 0800 800 358 – valabil pentru apeluri internaționale