vineri , 21 februarie 2020
Acasă / Social / ”InfO(1) Cup” , concursul internațional al minților deștepte, se va desfășura la Ploiești

”InfO(1) Cup” , concursul internațional al minților deștepte, se va desfășura la Ploiești

În perioada 14-16 februarie a.c., Centrul Județean de Excelență Prahova în parteneriat cu Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești va organiza singurul concurs internațional de informatică, din România, adresat juniorilor – ”InfO(1) Cup” .

Concursul ce se va desfășura la Ploiești se află la a patra ediție și este  singurul  din România în care toate comisiile de organizare (științifică, tehnică și secretariat) sunt formate din elevi olimpici. Aceștia sunt elevi ai centrului de excelență prahovean, ai colegiului “I.L. Caragiale” Ploiești, alături de absolvenți, olimpici internaționali ai României, în prezent studenți la universități de prestigiu precum Oxford University, Cambridge University, University College of London, Imperial College of London, Edinburgh University și Bristol University.

La concurs vor participa elevi olimpici din România, membri ai lotului restrâns de juniori, reprezentanți ai centrelor județene de excelenţă sau ale unor colegii de prestigiu, precum și echipe ale unor ţări invitate.

De-a lungul celor trei ediții desfășurate până la acest moment, InfO(1)Cup a reușit să se impună drept unul dintre cele mai competitive concursuri de programare.

Ceremonia de premiere  va avea loc la Sala Europa  din Palatul Administrativ Ploiești, duminică 16 februarie 2020, de la ora 09.30.

comunicat de presa Centrul de Excelență Prahova

Verifică şi

Mâncare bună, muzică și ambient plăcut de Ziua Îndrăgostiților la Ploiești

Dacă nu știi unde să petreci Ziua Îndrăgostiților sau te-ai hotărât pe ultima sută de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *