vineri , 23 octombrie 2020
Acasă / Afaceri / Video-Povestea lui Denis Dochioiu, de la compania multinațională până la școala de yoga din India

Video-Povestea lui Denis Dochioiu, de la compania multinațională până la școala de yoga din India

Știţi poveştile acelea în care o persoană îşi lasă viaţa pe care mai toţi o credeau perfectă şi devine ceea ce îi era menit să fie?  Ploieşteanca Denis Dochioiu a experimentat această aventură a cunoaşterii sinelui şi se declară fericită. La cei 32 de ani ai săi, Denis este instructor de yoga nu numai în România, ci şi în India, acolo de unde a pornit drumul desăvârşirii ei în această cultură care i-a devenit mod de viaţă.

”De când eram mică am simțit că am o misiune. Am studiat management, drept și credeam că voi fi cea mai bună directaore, cel mai bun jurist și când am ajuns acolo mi-am dat seama că nu era ce trebuia. Când stresul de la locul de muncă și în general, din toate planurile a devenit din ce în ce mai mare mi-am dat seama că trebuie să fac ceva pentru că mă duceam în jos. Am început să citesc, să mă documentez și tot ceea ce citeam mă conducea în direcția asta de meditație, mindfulness. am început să fac yoga acasă, de pe un canal de youtube și când am descoperit efecte instant. Stăteam cu umerii aplecați în față din cauza greutăților și după ce mi-am corectat postura am reușit să dorm mai bine, să am mintea mai limpede, să pot fi mai detașată. Și am decis că vreau să știu cât mai mult și am plecat în India să studiez pentru mine”, povestește Denis.

Și-a dat seama că serviciul era punctul de stres principal qașa că și-a dat demisia deși câștiga foarte bine. Decizia nu a fost ușor de luat, dar a avut încredere că este pe drumul cel bun. A simțit chemarea spre India deși nu știa exact unde va ajunge, chiar dacă se informase.

”Am făcut un curs de o lună la o academie de yoga din India. Dacă inițial nu eram mulțumită de viața mea și chiar mă gândeam ce rău că m-am născut în România, mi-am dat seama că m-am născut în țara potrivită și trebuie să îmi văd de treaba mea, să fiu serioasă, dedicată, conștiincioasă și lucrurile se vor așeza. Până la urmă avem cam tot ce ne trebuie, dar dacă nu ne mobilizăm și așteptăm să vină de undeva, rămânem cu așteptatul. Inițial nu voiam să devin antrenor, deși cursul pentru asta era, dar când am gustat din beneficii mi-am spus că trebuie să împart și cu alții ceea ce am învățat”, spune Denis.

De cinci ani, Denis conduce Studioul Life Yoga Center din Ploiești în care mişcarea fizică se întâlneşte în modul cel mai fericit, cu meditaţia, nevoia de a ne regăsi liniştea interioară şi echilibrul emoţional.

”A fost foarte greu la început pentru că în urmă cu cinci ani yoga era privită ca un lucru dubios. Primul an a fost dificil, că trebuia să fac studioul să meargă, dar acum am închegat o comunitate frumoasă. Investiția inițială nu a fost mare. Am făcut o firmă, am alergat după acte, ce nu îmi place mie, am găsit spațiul, mi-am adus tot felul de obiecte luate din călătoriile mele, am adus salteluțe, perne. Dar aici depinde cât vrei să investești că există și salteluțe normale și premium. Dar ceea ce a fost greu e că m-am lovit de scepticismul oamenilor. Primele șase luni, mai exact, cât am strâns oamenii”, își amintește Denis.

Acum nu mai este un secret pentru nimeni că yoga nu aduce numai echilibru în viaţă, ci şi poate trata probleme de la depresie până la cancer.

”Eu pe plan personal am evoluat foarte mult. La început ofeream niște posturi fizice care ajutau la relaxare, la echilibru, dar în timp, tot ducându-mă în India am început să înțeleg mult mai multe și să împărtășesc. În prezent stau în india cam șase luni pe an, unde predau yoga la academia unde eu am învățat yoga. Plec cam de 4 ori pe an acolo. Școala aceasta are o interpretare holistică și nu se adresează doar corpului fizic, ci minții, emoțiilor etc. Asta înseamnă că mergem în interior și căutăm cauza dezechilibrelor, să găsim o modalitate de a face față stresului de zi cu zi cu mai multă detașare. Pentru că aici este cheia, modul în care ne raportăm la problemele noastre. Lucrez cu oameni foarte stresați, directori de companii, dar și cu sportivi de performanță, de exemplu, pe care îi ajut să își depășească limitele. La baza fiecărui dezechilibru stau gândurile pe care le menținem în mod repetitiv care creează stres și neliniște. Noi menținem în corpul nostru diverse probleme încă de când ne-am născut, la nivel celular, mediul la care am fost expuși, toate tiparele pe care le-am creat, credințele limitative, sunt lucruri cu care mintea noastră lucrează când noi nu suntem în stare de prezență. Prin intermediul meditației, a tehnicilor de respirație, ne echilibrăm pe toate planurile”, spune Denis.

”In prezent, imi impart timpul intre India la Sattva Yoga Academy, Europa si Bali, ghidand teacher trainig-uri, organizand workshop-uri si retreat-uri, creand un mediu care incurajeaza si sustine cresterea si transformarea tuturor celor care isi doresc sincer sa evolueze”

În afara de tabere de yoga şi programe de mentorat, Denis face ceea ce în România prinde din ce în ce mai mult teren: aduce echilibru în companii, acolo unde stresul poate afecta productivitatea.

”Mai mult în București merg, dar sunt și companii în Ploiești care vor echilibru la locul de muncă. Îi învăț  posturi corecte, să detensioneze spatele. Oamenii au conștientizat că această practică ne ajută să ne echilibrăm și să ne detașăm. De fapt despre asta e vorba, pentru că mintea noastră ia un gând și îl ramifică în 100.000 de povești pe care nu am avea timp să le transpunem în realitate. Am numit asta ”scenarită cronică”. Când faci yoga ajungi în mod natural să te gândești doar la ceea ce este relevant”, explică Denis Dochioiu.

Tehnicile de mii de ani trebuie integrate în experiența personală, spune Denis, și atunci vei evolua.

”Misiunea mea este aceea de a contribui la crearea unei lumi mai bune, prin puterea exemplului personal si prin sustinerea celor care descopera ca viata este mai mult decat o lista impusa de societate pe care trebuie sa o bifam, descoperind bucuria pura a existentei si faptul ca realizarea personala are si un alt sens, complet diferit de cel material”

Verifică şi

Video-Povestea lui Mihai Banu, profesorul de dansuri latino care a creat aplicaţia My Pocket Planner

Ploieşteanul Mihai Banu are 34 de ani şi este antrenor de dansuri latino la fel …

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *