duminică , 9 august 2020
Acasă / Evenimente / Furt de lemn din pădure la Podenii Noi

Furt de lemn din pădure la Podenii Noi

În cursul acestei zile, lucrători din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat verificări pe un teren cu vegetație forestieră, ce aparține teritoriului administrativ al satului Mehedința, comuna Podenii Noi, unde au fost identificate mai multe cioate ce aveau aplicate marcă silvică, în zonă fiind depozitat și materialul lemnos rezultat în urma tăierii.

Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea procedurilor specifice, ocazie cu care s-a constatat faptul că actul de punere în valoare și autorizația de exploatare nu au fost întocmite, sens în care a fost deschis un dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori din vegetația forestieră din afara fondului forestier național.

Materialul lemnos identificat, respectiv 26 de arbori în volum total de 10 mc, urmează să fie evaluat și predat în custodie, în vederea continuării cercetărilor.

comunicat IJP Prahova

foto ilustrativa

Verifică şi

Această fată de 14 ani a dispărut de acasă, din Mizil! Dacă o vedeţi, sunaţi la 112!

La data de 3 august a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *