duminică , 26 ianuarie 2020
Acasă / Administratie / Prefectul Mădălina Lupea a fost eliberat din funcţie. Iată ce mesaj a postat!

Prefectul Mădălina Lupea a fost eliberat din funcţie. Iată ce mesaj a postat!

Guvernul Orban a eliberat din functii 40 de prefecti si subprefecti printre care si prefectul din Prahova, Madalina Lupea, care ocupa această funcţie din 2017 dupa ce fusese subprefect.

De-a lungul mandatului său, Mădălina Lupea s-a distins prin felul profesionist si diplomat prin care a gestionat multe situaţii de urgenţă, pentru a căror rezolvare a colaborat foarte bine atât cu direcţiile deconcentrate, cât şi cu primarii localităţilor, demonstrând astfel că funcţia de prefect nu are şi nu trebuie sa aiba culoare politica.

Astazi, prefectul Lupea a mulţumit tuturor colaboratorilor, dar şi presei, printr-un mesaj postat pe pagina de facebook a instituţiei.

”A fost o onoare pentru mine să îndeplinesc pe rând funcțiile de subprefect, subprefect cu atribuții de prefect și prefect. A fost o provocare în care am pus interesele cetățeanului și ale instituției pe primul loc, o experiență din care am învățat foarte multe, pentru că Instituția prefectului are competențe complexe.
Le mulțumesc colegilor din instituție care mi-au fost mereu alături și cu care am lucrat întotdeauna minunat, membrilor Colegiului prefectural, ai comitetului pentru situatii de urgență, seniorilor din Comitetul de dialog civic și membrilor Comitetului de dialog social și conducerii Consiliului Județean Prahova cu care am colaborat foarte bine mereu. Îi mulțumesc domnului subprefect Emil Drăgănescu care mi-a fost alături aproape trei ani.
Le mulțumesc domnilor primari din județ, cu care, indiferent de culoarea politică, am colaborat bine pentru rezolvarea problemelor cetățenilor.
Totodată mulțumesc presei care a prezentat obiectiv activitatea mea și a instituției, în majoritatea cazurilor. Ușa mea le-a fost deschisă jurnaliștilor în permanență pentru că am considerat necesar să fiu transperentă și am avut încredere în dorința lor de a informa corect populația.
Astăzi, părăsesc această instituție și funcție, mândră că am putut reprezenta Guvernul României și interesele cetățenilor întotdeauna în spiritul legii. Îi urez noului prefect mult succes!”

Deocamdată, guvernul nu a numit un nou prefect, funcţia fiind susţinută temporar de către subprefectul Emil Drăgănescu.

 

Verifică şi

Program special pe 24 ianuarie la Serviciul de Evidenţa a Populaţiei Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *