Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Un tânăr bolnav psihic din Balta Doamnei și-a înjunghiat părinții

15 octombrie 2019
Share:
Un tânăr bolnav psihic din Balta Doamnei și-a înjunghiat părinții

Tânărul de 27 de ani din Balta Doamnei, care și-a înjunghiat părinții, în timpul zilei de ieri, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Voila. De altfel, acesta era cunoscut cu probleme psihice. 

După apelul la 112, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constat faptul că tânărul, în urma unui conflict avut cu tatăl, care a degenerat, l-ar fi înjunghiat în spate pe acesta, cu ajutorul unui cuțit, iar pe mama sa ar fi tăiat-o la o mână (posibil ușor), după care a fugit.

Se pare că cele două victime sunt conștiente și au fost transportate la spitalul județean de urgență Ploiești, unde medicul de gardă a opinat că nu le-a fost pusă viața în pericol.

Totodată, au fost constituite echipe operative de căutare a persoanei reclamate, autorul fiind depistat la scurt timp pe raza localității.

În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de violență în familie.

comunicat IJP Prahova