vineri , 6 decembrie 2019
Acasă / Social / Concerte, sport și mâncare bună în ultimele zile de iulie în Prahova

Concerte, sport și mâncare bună în ultimele zile de iulie în Prahova

Ultimele două săptămâni din iulie vin cu tot felul de evenimente pentru prahovenii care sunt pe acasă, nu în concedii. Concerte în aer liber, mâncare delicioasă, teatru și evenimente sportive-iată suprizele ultimelor două săptămâni din iulie. 

Mâine, pe 17 iulie, de la ora 21.30, Teatrul „Toma Caragiu”, în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, vă așteaptă la Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario, la un concert în aer liber ARTLUNA, susținut de trei muzicieni talentați și nonconformiști (Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabass, Laurențiu Ștefan – tobe) reuniți sub numele de Ploiești JAZZ Trio. Biletele, în valoare de 10 lei, se găsesc la Agenția Teatrală, str. Mihail Kogălniceanu nr.1, tel. 0244 522 774 sau 0721 367 631.

Dacă aveți copii, duceti-i la teatru dedicat vârstei lor. Maine, 17 iulie, de la 18 la 19, 30,  Teatrul Ancuța prezintă spectacolul “Aventurile lui CEPELICA”. Protagonistele vor fi actrițele-independente din București, Ana Maria CALITA și Mirela BUHUS!
”In aceasta minunata vacanta de vara, ne întâlnim cu alaiul legumelor noastre preferate! Cepelica, un pui de ceapa, este cel care încurcă și descurca lucrurile!”

Joi, 18 iulie, de la ora 18.00 sunteți așteptați la Restaurant Orizont la Seara Coastelor Barbeque. Cei care au mai fost la astfel de evenimente stiu cat de bune sunt coastele, asa ca e nevoie neapărat de rezervare.

Tot joi, de la 19.00 la 21.00, la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploiesti se va desfășura ”Revoluția de la Ploiești”– festivalul itinerant de jazz manouche pe care il initiaza in acest an EMY DRĂGOI. ”Pentru ca EMY DRAGOI a revenit in Ploiestiul natal dupa 15 ani de rezidenta pariziana, in activitate sustinuta alaturi de familia lui Django Reinhardt, artistul considera o datorie de onoare sa ii invite pe cei care poarta mostenirea lui Django “acasa”, la Ploiesti”.

Vineri, pe 19 iulie, de la ora 20, 30, la Bucov, la Restaurantul Da Vinci, se va desfășura Pool Party – DaVinci Events – Trupa ZOOM. 

De vineri, 19 iulie până duminică 21 iulie, la Sinaia, se va desfășura ”Târgul cu bunătăți și dichisuri”, ca întotdeauna de neratat dacă sunteți prin zonă!

Sâmbătă, pe 20 iulie, în Parcul Constantin Stere de la Bucov, de la ora 08:00 – 22:30, se va desfășura  Picnic – Dogs’ Day Out. 

La ce să te aștepți:

✔️ cea mai funny cursă “la dublu” din România 🏆
✔️ târgul de adopții canine 🐩
✔️ un SUPER PICNIC în familie 🍎🥐🍦
✔️ ateliere creative pentru copii 🎨🎭
✔️ muzică bună 🎶🎸
✔️ concursuri inedite 🎁
✔️ târg de produse pentru întreținere, mâncare și jucării pentru animale 🐾

Sâmbătă, dar seara, de la ora 20.00, vino la The Taste Bistro sa asculți muzica live a Trupei Romb. Totul se va desfășura la terasă, pentru că o să fie cald și frumos, iar mâncarea de bună calitate va da savoare unei seri minunate de vară.

Pe 27-28 iulie, la AFI Ploiești se va desfășura Ploiesti Streetball.” Circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour programează pentru al patrulea sezon consecutiv o etapă în Ploiești. Superbet Ploiești Streetball va avea loc în zilele de 27 și 28 iulie la AFI Ploiești, pe terenurile care vor fi amenajate în parcarea centrului comercial.

Înscrierile sunt gratuite pentru acest eveniment și vor începe luni, 22 iulie, de la ora 15.00, pe site-ul 3la3.ro, și se vor încheia după atingerea numărului limită de 50 de echipe sau miercuri, 24 iulie, ora 23.00”

Tot sâmbătă, 27 iulie, de la 8.30 la 15.30 sunteți așteptați pe bicicletă la Urlați, să gustați Vinul și pastrama conașului.

”Pentru al doilea an la rând Grupul de Inițiativă Comunitară Urlați (GICU) vă propune un eveniment gastronomic – cultural – sportiv unic pentru regiunea viticolă Dealu Mare. Pe 27 iulie vă poftim la Bike & Brunch, o adevărată desfătare a simțurilor, o încântare pentru ochi, urechi și stomac, o incursiune profundă în lumea boierilor din alte vremuri.

Unde?
Evenimentul va avea loc la adresa Str. Orzoaia de Jos nr. 30, la Conacul Nucu, o cramă în curs de restaurare, salvat de familia Crisbăşanu, sufletul comunităţii Urlăţenii și membri cu mândrie ai GICU.

Ce vom face?
La brunch (breakfast + lunch) vom fi invitați să degustăm și să ne bucurăm de preparate după rețete vechi, gătite de localnici cu ingrediente din curțile lor. Sprijinim astfel un turism responsabil, deoarece toate veniturile se întorc în comunitate.
În meniu vom pregăti: bucate care merg bine cu vinul dealurilor prahovene, servite după bunul plac și în ordinea preferată de fiecare – 10 tipuri de aperitive, 2-3 feluri calde și 3 tipuri de deserturi, udate bine cu siropuri și poveşti despre podgorii”. Mai multe detalii aici. 

Pe 31 iulie, fii ProEducație și donează o carte! Cărțile strânse în urma acestui demers vor ajunge la copii din zonele rurale defavorizate din județul Prahova. Doar împreună suntem PRO Educație! Mai multe detalii despre această inițiativă citeste AICI

 

 

Verifică şi

Vino să licitezi pentru un brad de Crăciun și ajuți în lupta împotriva abandonului școlar!

O nouă ediție a evenimentului caritabil ”Festivalul Brazilor de Crăciun”, cea de-a 19-a, organizată de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *