sâmbătă , 15 iunie 2019
Acasă / Evenimente / Copaci frânţi pe şosea, acoperişuri smulse şi gospodării în beznă în urma furtunii din Prahova

Copaci frânţi pe şosea, acoperişuri smulse şi gospodării în beznă în urma furtunii din Prahova

Furtuna din această seară a făcut pagube în Prahova. La Ploieşti, pompierii de la ISU Prahova au intervenit pentru ridicarea a doi copaci frânţi care au căzut pe stradă, şi a unuia care a căzut peste un autoturism, dar şi pentru o bucată de tablă smulsă de vânt din acoperişul unei clădiri.

Pe DN 1D, de la intersecția sat Cioceni(com Albesti Paleologu) până la intersecția cu sat Parepa-Rusani (com Colceag) în urma furtunii, au căzut crengi rupte de la copaci. Zona este monitorizata de către polițiștii rutieri.

DJ 100 C în zona Fulga-Mizil este  blocat de 3 stâlpi cazuti ai SC Electrica. Traficul este deviat temporar pe DJ 100 B apoi DN 1D, pana la Interventia Electrica. Fulga de Jos este parțial nealimentată cu energie electrica, 400 de consumatori fiind în beznă în acest moment. La faţa locului au ajuns echipele Electrica care lucrează la remedierea situaţiei.

În Mizil,  pe strada 24 ianuarie, un copac a rupt firele unui stâlp electric, provocând un incendiu ușor la acoperișul unei case din apropiere, fără a se înregistra victime. Au ars 16 metri de astereală din lemn. Traficul pe această stradă este restricționat. La fața locului acționează pompierii pentru îndepărtarea oricărui pericol, iar din cauza firelor de electricitate rupte, a fost oprit, in oraș, curentul.

Atât pompierii de la ISU Prahova, cât și polițiști din cadrul Poliției Orașului Mizil acționează pentru îndepărtarea tuturor obstacolelor care pot pune în pericol traficul rutier.

 

Verifică şi

Accident rutier pe Șoseaua Vestului. Trafic îngreunat

În Ploiesti, pe Soseaua Vestului, în urmă cu puțin timp a avut loc un  accident …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *