luni , 22 iulie 2019
Acasă / Evenimente / Patriarhul Daniel vine mâine în Prahova, la sfinţirea Mănăstirii Turnu

Patriarhul Daniel vine mâine în Prahova, la sfinţirea Mănăstirii Turnu

Slujba de mâine, de la Mănăstirea Turnu va fi ţinută de însuşi Patriarhul Daniel. Acesta va fi prezent la sfinţirea bisericii din cadrul manastirii din Târgşorul Vechi,  biserică domnească ctitorită de Vlad Tepeş în 1461. De altfel, în 2014, înaltul prelat a solicitat Consiliului Judeţean Prahova ajutorul în ceea ce priveşte restaurarea având în vedere că „Târgşorul Vechi reprezintă unul dintre cele mai importante situri arheologice din România, iar Mănăstirea Turnu este cea mai veche vatră monahală în fiinţă din judeţul Prahova”. În 2014, Consiliul Judeţean Prahova a alocat suma de 725.000 de lei pentru a susţine cheltuielile eligibile şi neeligibile ale refacerii mănăstirii printr-un proiect cu fonduri europene în mare parte. 

Mănăstirea Turnu are şi un centru medical în care lucrează un medic călugăr şi un medic stomatolog voluntar.

De pe site-ul mănăstirii aflăm, însă, că înaintea lui Ţepeş şi alţi domnitori ridicaseră biserici la Târgşor.

“Cronica Cantacuzinilor ne mărturiseşte că cel dintâi care a făcut mănăstire prin 1427 în acest târg este Vlad Dragulea Voievod, tatăl lui Vlad Ţepeş. Domnitorul Vladislav al II-lea locuieşte o perioadă la Târgşor unde ridică o biserică în anul 1447. Perioada cea mai frumoasă a Târgşorului este legată de Sfântul Binecredincios Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) care îl numără între „cetăţile domniei mele”. Cele mai multe hrisoave ale acestui de Dumnezeu cinstitor voievod sunt emise de la Târgşor. Matei Basarab Voievod ridică şi el o biserică (după cum spune cronica) ale cărei ruini se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea. Ca urmare a comerţului înfloritor negustorii de aici ridică în anul 1536 lângă ruinele termei romane o biserică care va rămâne nepictată  cunoscută mai târziu ca Biserica Albă având ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Continuând tradiţia marilor domnitori voievodul Mihnea Turcitul construieşte la Târgşor o biserică în anul 1589, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din care se mai păstrează doar peretele dinspre miazăzi.”

 

Verifică şi

Un şofer băut a făcut “jonglerii” cu maşina pe DN1 până a rupt roţile!

Scene ciudate s-au desfăşurat cu puţin timp în urmă pe DN1, pe  Centura de Vesta …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *