luni , 25 ianuarie 2021
Acasă / Social / Află ce surprize vor găsi turiştii la Sinaia, la Târgul cu bunătăţi şi dichisuri!

Află ce surprize vor găsi turiştii la Sinaia, la Târgul cu bunătăţi şi dichisuri!

Bucurie pentru cei care vor petrece Sărbătorile de Paşte şi 1 mai la Sinaia, dar şi pentru sinăieni.  Prima ediţie va începe miercuri, 25 aprilie și va ține până sâmbătă seara, 28 aprilie, când producătorii și artiștii Târgului vor pleca spre casele lor pentru a petrece alături de familiile lor, însă se vor întoarce pe 1 mai, şi vor sta până dumincă, 5 mai.

Amatorii de delicatese tradiţionale ăşi vor putea încânta papilelele gustative cu brânzeturi de toate felurile, proaspete, dar și maturate, unele chiar până la 6 luni, cu chimen, busuioc, piper, vin sau leurdă, preparate din carne de porc, vită și oaie, plăcinte, găluști cu prune, vinuri. bunătăţi sunt şi pentru cei care ţin post până la Paşte: zacuști, gemuri și dulcețuri, plăcinte, migdale, nuci și caju pralinate, turtă dulce, baclavale și covrigi.

Iepuraşul se va putea inspira din Târg pentru a face cadouri cât mai nimerite. decorațiuni cu teme pascale, din lemn, materiale textile sau levănțică, piese de vestimentație pictate manual sau înnobilate cu tehnica împâslirii, bijuterii din pietre semiprețioase sau lemn, ii transilvănene și chimire și îmbrăcăminte etnică, nonconformistă.

Nu trebuie să ratați standul în care își vor prezenta creațiile copiii de la Centrul Rezidential de tip familial dinBrebu, mai exact obiecte de decor din hârtie și sticlă reciclate care pot decora cu cinste locuința oricui.

Vizitatorii sunt invitaţi să lase mesaje de suflet sau amuzante în locurile special amenajte în târg, pe copacii gătiți de sărbătoare, îmbrăcați în hârtie, mesaje pe care le vor putea găsi și transmite lumii prin pagina de Facebook a Târgului cu Bunătăți și Dichisuri.

Aşadar, la Sinaia veţi găsi bunătăți, dichisuri, delicatese, migăleli, specialități, gourmet, meșteșug, găteli, dar si temperaturi pozitive, domeniu schiabil premiat, încă zăpadă perfectă pentru schi, soare cât cuprinde pentru relaxare, străzi cu case istorice spectaculoase, muzeu, aer curat, cinematograf.

Verifică şi

Concert cu public dedicat Unirii Principatelor Române la filarmonica din Ploieşti

Concert dedicat Unirii Principatelor Române joi, 21 Ianuarie 2021, de la ora 19.00, cu Matei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *