luni , 22 aprilie 2019
Acasă / Economic / Ministrul mediului: Mirosul urât din ultimele zile din Ploiești provine de la Rafinăria Vega
Vaccineaza-l

Ministrul mediului: Mirosul urât din ultimele zile din Ploiești provine de la Rafinăria Vega

Sute de ploieșteni au sunat astăzi și au transmis mesaje către toate instituțiile pe care le credeau abilitate în acest sens, deranjați de mirosul urât din atmosferă care persistă încă de sâmbătă, 13 aprilie în mai multe zone din Ploiești. În această dimineață, mirosul generalizat a fost și mai puternic, drept pentru care oamenii au înroșit telefoanele. În urmă cu o oră, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat pe pagina de facebook cine se face vinovat de miros: Rafinăria Vega. 

Mai jos redăm mesajul ministrului în integralitatea lui.

”Deși autolaboratorul Agenției pentru Protecția Mediului se află amplasat, de o săptămână, pentru monitorizare, la Rafinăria Rompetrol și deși marți aceasta a fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege pentru depășirile înregistrate, iată că, și în ultimele două nopți și mai ales în această dimineață, mirosul de hidrogen sulfurat a putut fi simțit, pregnant, în Ploiești.
Vă pot informa că APM va menține autolaboratorul în zonă și că deja comisarii Gărzii de Mediu sunt în rafinărie.

Condițiile meteo sunt defavorabile dispersiei: plafonul de nori și viteza redusă a vântului fac extrem de dificilă circulația imisiilor pe verticală, așa că Rompetrol ar fi trebuit să evite această situație!
Vom vedea concluziile controlului!
Am cerut exigență și celeritate!”

 

Verifică şi

De vineri, 12 aprilie, se relansează programele Rabla și Rabla Plus

De vineri, 12 aprilie, românii se pot înscrie în programele Ministerului Mediului în programele privind …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *