luni , 22 aprilie 2019
Acasă / Afaceri / Video-Află secretele vorbitului în public din cursurile jurnalistului Claudius Dociu!
Vaccineaza-l

Video-Află secretele vorbitului în public din cursurile jurnalistului Claudius Dociu!

O comunicare eficientă stă la baza bunelor relaţii umane, iar în afaceri este esenţială. Ce faci, însă, când simţi că îţi rămân cuvintele în gât atunci când trebuie să faci o prezentare pentru a-ţi vinde produsul sau şi mai rău, te ia cu leşin? Nu dispera, nu toţi oamenii sunt îndrăzneţi din fire şi nu toţi s-au născut cu talent oratoric. Aceste hibe, însă, se pot îndrepta, ne asigură Claudius Dociu (46 ani), jurnalist ploieştean cu o vastă experienţă şi anternor de vorbit în public.

În urmă cu 25 de ani, Claudius a început să scrie la un ziar, pe urmă s-a îndreptat spre radio şi spre televiziune, la nivel local şi naţional. Toate au fost provocări pe care le-a depăşit cu bine şi care l-au pregătit în ceea ce face acum.

Claudius şi-a dat seama că experienţa sa de vorbitor ar putea sta la baza unei afaceri atunci când a văzut că el însuşi avea nevoie de ceva care să-i desăvârşească pregătirea în acest sens. Pentru că, spune el, sunt experienţe diferite vorbitul la radio de unul singur sau la TV cu invitaţi, faţă de aceea de a face o prezentare în faţa mai multor persoane.

În discurs, ca de altfel în orice, improvizaţia nu înseamnă să baţi câmpii, ci doar să aşezi altfel elementele deja învăţate.

Promovarea afacerii este şi pentru Claudius un element important.

Sunt foarte puţine cazurile de persoane care au cu adevărat fobie de a vorbi în public, crede Claudius.

Aşadar, atunci când ai de susţinut un discurs ridică-te, zâmbeşte, vorbeşte! Şi mai ales, nu te lua prea în serios! Cei din faţa ta vor înţelege emoţiile şi nicio bâlbă cat de mare nu îşi poate pune amprenta pentru totdeauna pe viitorul tău de vorbitor în public!

 

 

Verifică şi

Firicel din Las Fierbinţi a participat la “The Story”: “O economie fără un mediu de afaceri prosper poate fi doar o dictatură!”

La evenimentul de business The Story, care s-a desfăşurat astăzi la Ploieşti a participat şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *