luni , 23 septembrie 2019
Acasă / Administratie / Parteneriat pentru construirea grădiniţei nr.41 din Ploieşti între primărie şi Ministerul Educaţiei

Parteneriat pentru construirea grădiniţei nr.41 din Ploieşti între primărie şi Ministerul Educaţiei

Primăria Municipiului Ploiești informează ploieștenii că, s-a aprobat acordul de parteneriat cu Ministerul Educației Naționale în vederea implementării în comun a proiectului Construire grădiniță cu program normal nr. 41, din Aleea Laurilor, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.

Construcția edificată va avea destinația de grădiniță cu program normal, cu o capacitate funcțională de 2 săli de grupă, a câte 20 copii pe grupă. Totodată, va beneficia de un spațiumultifuncțional luminat și ventilat, cu ferestre atât la parter, cât și la partea superioară. Deschiderea acestora se va face cu comandă electrică.

Spațiul multifuncțional este conceput și mobilat astfel încât să asigure și desfășurarea de activități sportive. Sălile de grupă, situate pe două părți ale spațiului multifuncțional, vor fi dotate cu grup sanitar propriu și vor fi luminate prin ferestre largi.

Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (MEN-UMPMRSU), a finalizat procedura de achiziție de lucrări pentru obiectivul amintit, contractul de execuție fiind încheiat cu firma S.C. GATMAT PROD S.R.L.

Pentru acest obiectiv vor fi executate lucrări, care vor fi suportate din fonduri MEN-UMPMRSU și lucrări susținute din fonduri locale.

Astfel, din fonduri MEN-UMPMRSU se vor executa,  în principal,lucrările de edificare a clădirii (aria construită de 295mp) și instalațiile interioare aferente.

Din fondurile locale, vor fi executate lucrări exterioare precum, sistematizare verticală, amenajare alei pietonale, platformă gunoi, împrejmuire incintă, loc de joacă, spații verzi, branșamente la utilități (energie electrica, gaze, apa), instalație de utilizare gaze naturale și dotare cu echipamente- centrală termică.

Obiectivul proiectului îl constituie îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale, astfel încât aceasta să ajungă la un standard optim de funcționare, prin asigurarea funcțiunilor și dotărilor necesare, precum și asigurarea condițiilor de rezistență, stabilitate, finisare, utilitățiși dotare, în conformitate cu prevederile legale, pentru obținereaautorizației de funcționaresanitareși ISU.

comunicat de presa Primăria Ploieşti

foto-facebook gradinita 41

Verifică şi

Lista zonelor în care autorităţile susţin că au intervenit pentru înlăturarea ambroziei din Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, desfășoară, în această perioadă, o serie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *