marți , 26 martie 2019
Acasă / Afaceri / Video-Află povestea economistului Oana Zafiriadis şi a atelierului ei de creaţie hand made, Zarro Design!
Vaccineaza-l

Video-Află povestea economistului Oana Zafiriadis şi a atelierului ei de creaţie hand made, Zarro Design!

Oana Zafiriadis din Ploieşti a fost top manager în sistemul bancar. Coordona filialele din șapte județe, până într-o zi în care și-a dat seama că nu se bucura cu adevărat de viața ei și că poziția socială și banii nu te fac neapărat mai fericit, ba din contră, pot fi o presiune uriaşă. Când a rămas în perioada de creștere a copilului s-a convins că e momentul  să o ia pe un alt drum și că se poate bucura de talentul cu care a lăsat-o Dumnezeu. Şi-a amintit ce mult îi plăcea să croşeteze şi să facă lucruri migălite.

“Mie nu imi place rutina si lucram într-un mediu în care fără să vrei ajungeai să faci lucruri asemănătoare în fiecare zi. Declicul s-a produs în momentul în care mi-am dat seama că alergam odată cu mulţimea. Eu făceam naveta la Bucureşti şi m-am trezit alergând pe stradă deşi nu eram în întârziere, pentru că toată lumea în jurul meu alerga. Atunci m-am oprit, am făcut un pas în spate şi mi-am zis: Unde te duci? Cu mulţimea sau eşti tu? şi din momentul acela am început să fiu foarte atentă la lumea înconjurătoare şi mi-am dat seama că locul meu acolo, nu era cel potrivit”, povesteşte Oana.

A înţeles că-i place să creeze obiecte frumoase prin care să bucure oamenii şi să îşi bucure sufletul. La început, Zarro Design nu era afacere, iar Oana venea cu bani de acasă, dar treptat a început să meargă bine. Anul trecut i s-a ivit oportunitatea de a accesa fonduri europene si nu a stat pe ganduri. După urmarea tuturor paşilor, va obţine 34.500 de euro pe un program Start-up Plus cu ajutorul căruia îşi va înfiinţa un adevărat atelier de creaţie hand made cu tot ce presupune asta: utilaje, spaţiu, magazin online etc.

Ideile îi vin din natură, pentru că acum observă totul în jur. O floare roz văzută pe stradă şi iată setul de bijuterii roz. Bijuteriile ei sunt, în general, din pietre semipreţioase de cea mai bună calitate, luate de la furnizori verificaţi de-a lungul timpului. Restul este inspiraţie.

Oana își vinde creațiile cu ajutorul paginii de socializare, şi în curând a noii pagini web, și, în timp, și-a format o clientelă care caută mereu ultimele produse din colecțiile sale. Întotodeauna vine cu un sfat bun pentru cei care vor să cumpere, dar nu știu cum să asorteze bijuteriile la vestimentaţia lor și este inclusiv dispusă să transforme o bijuterie veche pe care o aduce clientul. Creaţiile sale ajung şi în magazine tip boutique din toată ţara, în oraşele în care are colaboratori, reţea care se va extinde îndată ce atelierul pe fonduri europene îşi va începe activitatea. Pentru că vine dintr-un domeniu economic, Oana a îmbinat experiența în afaceri cu bucuria de a crea. Oferă reduceri pentru loialitate, carduri cadou, crezând sincer că orice femeie merită un lucru unic, în care să se regăsească.

 

Verifică şi

Care ar putea fi regimul tarifar provizoriu în situația No-deal Brexit!

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat urmărește permanent evoluțiile legate de procesul retragerii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *