marți , 17 septembrie 2019
Acasă / Social / Moș Crăciun are mii de fețe. Ajutați-i pe motocicliști să termine casa de la Comarnic!

Moș Crăciun are mii de fețe. Ajutați-i pe motocicliști să termine casa de la Comarnic!

15 membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood MF (HSBMF) se află într-o competiție inedită. Aceștia se întrec să adune sume cât mai mari la o licitație care are ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea unei case la Comarnic. Inițiativa este deja la a doua ediție, iar în proiectul de construcție, motocicliștii s-au implicat atât cu bani, cât și cu forță de muncă,  scriu colegii de la promovămprahova.ro.

Picka, Rareș, Edi, Neamțu, Radu, Mădă, Teo, Ștefi, Ciprian, Seba, Cătălin, Cristian, Terry, Bogdan și Manu sunt cei 15 care te provoacă să licitezi pentru ei, până pe 31 decembrie 2018. Banii nu trebuie să-i dai imediat, ci până în luna martie, atunci când aceste sume se vor transforma în materiale pentru amenajarea interioară a casei familiei Radea, din Comarnic. Locuința veche a acestei familii a ars în urmă cu doi ani. Cum au aflat de cazul lor, motocicliștii de la HSBMF au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ridicarea unui nou acoperiș. Și au reușit, însă resursele au ajuns la fundul sacului, iar lucrările de interior sunt foarte costisitoare.

Licitația are loc pe pagina grupului HSBMF: https://www.facebook.com/events/196548117890612/?active_tab=discussion

Analizează pozele, motocicletele și pe posesorii lor, iar acolo unde ți se opresc privirile nu ezita să scrii un comentariu cu o sumă pe care ești dispus s-o oferi. Iar cine dă cel mai mult se va bucura de o plimbare cu motocicleta alături de persoana pentru care a licitat. Aceasta va avea loc în luna iunie 2019 (data exactă va fi stabilită în funcție de prgnoza meteo și va fi comunicată din timp câștigătorilor).

Plimbarea va fi între 150 – 200 km, cu plecarea din Câmpina și sosirea tot în Campina, pe un traseu hotărât de HSBMF. Va exista un popas pentru un suc și socializare cu „rebelii“ traficului. În esență, în spatele etichetelor de tot felul și a costumului de protecție se află niște oameni foarte frumoși, joviali, isteți și talentați.

Licitația pleacă de la suma minimă de 20 de lei, iar câștigătorii vor primi un voucher în posesia căruia vor intra după ce-i vor înmâna banii lui Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine!“.

Liliana Maxim Minculescu

Foto: HSBMF

Verifică şi

Maia Morgenstern va cânta la ”Festivalul Alfabetul Conviețurii” de la Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești organizează, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, Consiliul Județean Prahova și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *