duminică , 9 decembrie 2018
Acasă / Social / Trebuie să ajungi neapărat astăzi la CN I.L. Caragiale din Ploiești!

Trebuie să ajungi neapărat astăzi la CN I.L. Caragiale din Ploiești!

Colegiul Național I.L. Caragiale din Ploiești păstrează tradiția ultimilor doi ani și astăzi, între 10-18, vă așteaptă la încă o ediție a Târgului de Crăciun, cu mâncare bună și obiecte de artizant, numai bune de făcut cadou de Crăciun. 

Evenimentul are loc doar azi și se ține în curtea liceului(mâncarea), dar și în sala de sport (meșteșugarii). Pofticioșii pot cumpăra prăjituri făcute fie de elevi împreună cu părinții lor, fie la cantina școlii sau sărmăluțe de post, iar de la o tonetă amplasată în curte, ceaiul si ciocolata caldă însoțită de un cozonac secuiesc vor alunga frigul de afară.

În ceea ce privește decorațiunile, de acest aspect s-au ocupat și elevii, dar si niste artizani consacrati, care vor directiona 10% din profitul obtinut in această zi, pentru diverse proiecte pe care le derulează colegiul. De altfel și banii obținuți din vânzarea prăjiturilor tot în acest scop vor intra. Cu ajutorul unor sponsori, între 12.30 si 14.30 va avea loc o tombolă cu premii.

Târgurile realizate de caragialiști sunt deja bine cunoscute, atât cele de Crăciun, cât și cele de Paște. Evenimentele le formează copiilor atât spiritul antreprenorial, cât si bucuria de a face ceva împreună pentru un scop comun.

Verifică şi

Micii ploieșteni sunt așteptați să vadă ”Ghetuța cu cadouri”

Astăzi, de la ora 18,00, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *