luni , 14 octombrie 2019
Acasă / Administratie / Prahova a primit peste 14 milioane de lei pentru refacerea unor drumuri județene

Prahova a primit peste 14 milioane de lei pentru refacerea unor drumuri județene

Județul Prahova a primit peste 14 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de ploile din luna iulie a acestui an. În cadrul unei conferințe de presă organizată de Instituția prefectului județul Prahova care a avut ca principale teme efectele manifestării fenomenelor hidro-meteo în perioada 26 iunie-5 iulie, constatarea și evaluarea pagubelor produse de acestea, precum și măsurile luate pentru înlăturarea lor, dar și situația zonei inundabile din comuna Bărcănești, prefectul Mădălina Lupea a precizat că județul nostru a primit o sumă mică față de necesități, dar mare la nivel național, mai mult primind doar județul Vrancea.

Pe lista care a stat la baza unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova și care a fost transmisă guvernului, au fost cuprinse 12 localități unde reactivarea alunecărilor de teren a afectat drumuri și podețe, dar și Consiliul Județean Prahova cu mai multe drumuri județene afectate. 

 

Prefectul a declarat că în urma evaluărilor făcute la infrastructura afectată de alunecări de teren reactivate de precipitațiile din perioada mai sus amintită, județului Prahova i-a fost repartizată suma de 14.485.000 lei din fondul de intervenție la dispoziția guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale, banii urmând să intre în contul Consiliului Județean Prahova pentru refacerea drumurilor județene afectate. 

În urma evaluării integrale au fost solicitate 38 de milioane de lei, dar deocamdată într-o primă tranșă vor veni doar 14,4 milioane de lei.

Totodată, din fondul de solidaritate de la nivelul Uniunii Europene s-au făcut evaluări pentru alte 70 de milioane de lei-aici intrând nu numai elemente de infrastructură rutieră sau pietonală, ci și locuințe afectate (peste 80 de case au diverse probleme la structură din cauza alunecărilor de teren) sau cheltuielile cu combustibilul făcute de ISU Prahova pentru intervenții. 

 

Verifică şi

Ploieștiul va avea încă 9 autobuze noi. Vezi când vor fi aduse și pe ce trasee vor intra!

Primăria municipiului Ploiești anunță că orașul va mai avea încă 9 autobuze noi ce vor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *