vineri , 25 mai 2018
Acasă / Administratie / Fără bani pentru transport gratuit la Ploiești de la 1 iulie

Fără bani pentru transport gratuit la Ploiești de la 1 iulie

Bugetul TCE Ploiești nu a fost votat ieri de către consilierii locali ai PSD și ALDE, iar astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Adrian Dobre și directorul societății, Nicolae Alecsandri, au atras atenția că în curând, din cauza acestei situații, e foarte posibil ca elevii și pensionarii să nu mai aibă gratuitate pe mijloacele de transport în comun. 

“Hotărârea nu a fost aprobată deși avea toată documentația necesară, iar lucrul acesta este rău atât pentru buna desfășurare a activității primăriei, pentru că noi suntem responsabili de serviciile publice, cât și pentru activitatea societății, dar mai ales pentru modul în care se reflectă o astfel de decizie asupra ploieștenilor. Dacă nu avem prevedere bugetară, vom fi în imposibilitatea de a face plăți pentru această societate. Noi ne străduim să depunem cât mai repede niște proiecte pe fonduri europene, de exemplu legătura dintre Gara de Sud și Gara de Vest, lărgirea pasajului CF de pe strada Cantacuzino, achiziția de noi autobuze, acestea sunt strict legate de transportul public de călători. Mai mult, prin neplata la timp a eșalonării datoriei la ANAF, societatea riscă să intre într-un blocaj și să nu mai poată fi efectuat acest serviciu“, a declarat primarul Adrian Dobre.

Edilul șef a solicitat directorului TCE mai multe măsuri pentru ieșirea din această situație. Se pare că banii prevăzuți acum ar ajunge pentru gratuități decât până în 30 iunie 2018.

Am avut trei ședințe operative la nivelul municipiului ploiești și s-a reținut o rectificare de 7 milioane de lei. Ne-am prezentat cu acest proiect, dar am aflat cu stupoare că suma cu care trebuia rectificat bugetul municipiului pentru TCE în loc să fie la transporturi, a fost pusă la capitolul rezerve. Din 1 iulie nu avem prevăzute în  buget sume pentru gratuități. Dacă consilierii locali consideră că nu mai sunt resurse de la 1 iulie încolo să pună la dispoziție resuresele necesare pentru asigurarea acestei gratuități nu cred că mai e nevoie să aștepte până pe 30 iunie să spună asta. Această ședință de îndată a fost convocată tocmai pentru a rezolva problema gratuității de la 1 iulie încolo, dar o parte a consilierilor locali a denaturat total sensul hotărârii”, a declarat si directorul TCE, Nicolae Alecsandri.

Verifică şi

Ce planuri are Guvernul cu Spitalul CFR Ploiești și Autostrada Ploiești-Râșnov!

Două dintre proiectele de investiții strategice pe care Guvernul le propune a se realiza prin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *