sâmbătă , 21 aprilie 2018
Acasă / Administratie / S-a depus proiectul pentru modernizarea UPU Ploieşti

S-a depus proiectul pentru modernizarea UPU Ploieşti

Consiliul Județean Prahova a depus astăzi, în vederea finanțării din fonduri europene nerambursabile, proiectul denumit ”EXTINDERE, REABILITARE, MODERNIZARE ȘI RECOMPARTIMENTARE UNITATE DE PRIMIRI URGENȚE A SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI”.

Proiectul răspunde atât cerințelor Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 cât și Planului de Dezvoltare Durabilă a Județului Prahova în perioada 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență la nivelul Unității de Primiri Urgențe Ploiești. Extinderea, reabilitarea, modernizarea și recompartimentarea UPU Ploiești va determina o mai buna organizare a activității medicale de urgență în cadrul unui imobil cu o suprafață aproape dublă față de situația actuală, cu o dotare medicală performantă, iar circuitele funcționale vor fi semnificativ îmbunătățite.

Scopul final al realizării proiectului constă în creșterea calității actului medical de urgență de la nivelul UPU Ploiești. Astfel, actuala clădire a unității de primiri urgențe va fi recompartimentată și extinsă cu un corp nou în suprafață de 1201,75 mp, iar accesul auto pentru ambulanțe cât și cel pietonal se va realiza din strada Găgeni, actuala parcare a spitalului.

Extinderea se va realiza pe laturile de Nord-Est, Sud-Vest și Est a clădirii existente, Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești urmând a adăposti, după recompartimentare și extindere, următoarele circuite funcționale: zona de acces, urgențe minore, urgențe majore și spații pentru personal.

Noua unitate de primiri urgențe va avea o suprafață totală de 2452mp și va fi dotată cu echipamente medicale de înalta performanță.

Valoarea totală a proiectului este de 18.566.621 lei.

 

Verifică şi

Inca un proiect de hotarare de guvern pentru pagubele facute de alunecari de teren

În această dimineață a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova în vederea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *