joi , 21 martie 2019
Acasă / Social / Minerii de la Slănic Prahova au început încărcarea camioanelor cu sare

Minerii de la Slănic Prahova au început încărcarea camioanelor cu sare

Minerii de la Mina Slănic Prahova au oprit astăzi protestul. Chiar dacă sunt nemulţumiţi de salariile mici şi de condiţiile improprii de lucru, aceştia nu au rămas indiferenţi la starea vremii care a afectat  jumătate de ţară. Aşa că din această dimineaţă, salariaţii au început încărcarea cu sare pentru deszăpezire a zecilor de camioane care aşteptau la poartă de o săptămână. 

Ieri, greviştii păreau de neoprit. Spuneau că astfel nu se mai poate şi că vor îndura şi gerul năprasnic în curtea societăţii, până când vor determina conducerea să accepte condiţiile lor. Între timp, însă, vremea a devenit şi mai rea, aşa că minerii au cedat şi au început deja livrarea sării.

Nu vă ascund faptul că acest conflict putea fi evitat, dacă directorul ar fi ţinut cont de ceea ce am discutat în 2017. Încă din luna noiembrie am solicitat să se mărească un pic salariul, pentru că asta e cea mai mare durere. Iniţial s-a spus că uşa rămâne deschisă şi o să obţinem ceva, dar după ce a văzut iarna aceasta uşoară şi lipsa comenzilor de sare pentru drumuri, ne-a dat la întors, că nu sunt bani, dar oamenii s-au săturat de minciuni şi promisiuni. Acum ar trebui să livrăm comenzi, cam 3.000 de tone. Dacă conflictul se încheie, noi vrem să începem munca, să lucrăm chiar şi sâmbătă şi duminică ca să onorăm comenzile„, spunea ieri Constantin Mocanu, liderul de Sindicat minerii din subteran.

Până pe 1 martie, la ora 10, Muntenia este sub cod portocaliu de ger şi vânt puternic, iar astăzi este în vigoare un cod galben de ninsori moderate şi viscol. 

Verifică şi

Află ce spune Alina Cruceanu, patroana Al Carina, în noul scandal al dezinfectanților din spitale

Poliţiştii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au făcut astăzi cinci percheziţii în Bucureşti, Ilfov …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *