duminică , 22 aprilie 2018
Acasă / Administratie / Disconfortul olfactiv va fi sancţionat! Vezi ce a mai spus ministrul mediului la Ploieşti

Disconfortul olfactiv va fi sancţionat! Vezi ce a mai spus ministrul mediului la Ploieşti

De la anul, în legislaţia pentru protecţia mediului va fi introdusa şi sancţionarea disconfortului olfactiv, care se va baza pe sesizările cetăţenilor, dar şi pe măsurătorile făcute de Agenţia pentru Protecţia Mediului, şi asta chiar dacă o astfel de măsură nu există în normativele europene. Anunţul a fost făcut azi de către ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu care a venit astăzi la Ploieşti unde a făcut predarea singurul autolaborator pentru monitorizarea calităţii aerului din ţară. 

Acest aparat, adăpostit de o autospecială nouă, a intrat în custodia Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova. Gavrilescu a explicat, însă,  că autolaboratorul a ajuns la Ploieşti din cauza poluării existente aici, dar că va ajunge oriunde în ţară, când va fi nevoie.

Autospeciala este echipată cu analizoare de măsurare a principalelor imisii nocive mediului şi sănătăţii oamenilor. Aparatura este de ultimă generaţie, certificată metrologic, drept pentru care poluatorii nu vor mai putea contesta sancţiunile aplicate pe baza acestor măsurători.

Laboratorul, care a costat 120.000 de euro, are şi o staţie meteo pentru că analizele depind foarte mult de vânt şi alte condiţii meteo.

În plus, prin programul Rabla, ministerul mediului a achiziţionat pentru agenţia prahoveană o maşină de teren pentru interevenţii deosebite care poate indica şi valorile zgomotului ambiental şi radioactivitatea din aer.

Cât despre poluatori, ministrul a declarat că “fiecare agent comercial şi mă refer la rafinării, dar şi alţi agenţi care va trebui să-şi achiziţioneze staţii de ultimă generaţie prin care să-şi măsoare imisiile, în parteneriat cu Administraţia Naţională de Meteorologie astfel încât prin datele transmise online să poată să ştie tot timpul când există anumite disfuncţionalităţi atmosferice ca să poată stopa activitatea de producţie în acel moment astfel încât poluarea să nu mai aibă loc”, a spus Gavrilescu. 

În ţară există alte 7 laboratoare, dar acesta are dotarea cea mai nouă şi cea mai performantă. Pentru anul viitor există bani în buget pentru dotarea celorlalte laboratoare cu astfel de aparatură, dar şi pentru repararea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului defecte.

 

Verifică şi

Inca un proiect de hotarare de guvern pentru pagubele facute de alunecari de teren

În această dimineață a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova în vederea …

Un comentariu

  1. Cart.Ploiesti Vest{Mitica Apostol}

    Avem si poluare fonica in Ploiesti ! https://www.facebook.com/groups/587248684635792/permalink/1292103507483636/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *