miercuri , 23 octombrie 2019
Acasă / Social / Fertilizări in vitro gratuite pentru cei care nu-şi permit financiar această procedură

Fertilizări in vitro gratuite pentru cei care nu-şi permit financiar această procedură

Încerci de ani de zile să rămâi însărcinată, dar nu ai reuşit? Mai mulţi medici ţi-au spus că e posibil să ai copil prin fertilizare in vitro, dar nu-ţi permiţi financiar o astfel de procedură? Cu puţin noroc, ai putea să fii printre cele zece cazuri pe care o clinică din Bucureşti le va rezolva pro bono. 

Asociația „Și eu am dreptul să fiu părinte„, în parteneriat cu Clinica Medicum, va realiza la începutul anului 2018, prin Campania „Newborn,” primele proceduri gratuite de fertilizare in vitro pentru cazurile cu venituri mici diagnosticate cu infertilitate. Astfel, dacă vă aflați în imposibilitatea de a deveni părinți sau dacă în familia sau în cercul dv. de prieteni există cupluri care încearcă de ani buni să conceapă, dar nu reușesc pe cale naturală, nu vă pierdeți speranța! Există o șansă chiar și pentru familiile care nu au foarte mulți bani. Pentru a beneficia de aceasta, grăbiți-vă însă să vă depuneți dosarele!

Criterii de înscriere în program:

  • vârsta >18 ani;
  • venituri <4.000 RON/cuplu;
  • partenera să fie angajată cu carte de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • cuplul să facă dovada veniturilor printr-o adeverință eliberată de ANAF;
  • cuplul să facă dovada achitării impozitelor la zi printr-uncertificat fiscal eliberat de ANAF.
  • Documente medicale din care să reiasă diagnosticul de infertilitate și indicația de fertilizare in vitro.

Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere:

  • Copii după carțile de identitate pentru ambii parteneri;
  • Adeverință eliberată de ANAF din care să rezulte veniturile – ambii parteneri;
  • Certificat fiscal eliberat de ANAF din care să reiasă plata taxelor și impozitelor;
  • Adeverință de la angajator din care sa reiasă că partenera din cuplu este angajată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • Orice documente medicale din care să reiasă diagnosticul de infertilitate și indicația de fertilizare in vitro. Serologia (Ag HBs, HCV, HIV si VDRL) și culturile din col, nu trebuie să fie mai vechi de 6 luni la momentul procedurii. Analizele hormonale nu trebuie să fie mai vechi de 1 an.

Decontarea procedurii se va face în cuantum de 2200 de euro, care reprezintă:

  • Puncția ovariană,
  • Identificarea și izolarea ovocitelor,
  • Prepararea spermei,
  • Inseminarea ovocitelor (FIV standard),
  • Evaluarea fertilizării,
  • Cultivarea embrionilor până la 72 de ore,
  • Embriotransferul la 72 de ore (3 zile),
  • Cazarea pe parcursul procedurii în Clinica Medicum,
  • Consiliere în administrarea tratamentului,
  • Consiliere telefonică pe parcursul procedurii de către medicul/asistenta responsabil/ă de caz,
  • Avizul psihologic necesar procedurii pentru ambii parteneri.

 

CALENDAR CAMPANIE:

– Perioada de depunere a dosarelor: 30 octombrie – 30 noiembrie 2017,

– Perioadă analiză și selecție dosare: 1-20 decembrie 2017,

– Afișarea listei cu cele 10 numere de înregistrare ale dosarelor câștigătoare: 21 decembrie 2017,

– Perioada pregătire pacienți (repetare analize obligatorii și premergătoare procedurii de reproducere umană asistată etc. acolo unde este nevoie) și începerea efectuării propriu-zise a procedurilor de Fertilizare in Vitro (FIV): 8 ianuarie 2018 – precedurile trebuie făcute în maxim 6 luni.

 

Dacă vor fi depuse mai mult de 10 dosare care îndeplinesc criteriile menționate, desemnarea dosarelor care vor beneficia de procedură gratuită se va face prin tragere la sorți. Intrarea la tombolă se va face pe baza numărului de înregistrare primit la depunerea dosarului.

Numerele dosarelor extrase vor fi publicate pe site-ul și pagina de Facebook ale Asociatiei „Și eu am dreptul să fiu părinte”

mai multe detalii aici:http://saveyourfertility.ro/index.php/event/

Verifică şi

Concordia a deschis casa familială Elisabeth, la Ariceștii Rahtivani

Astăzi, 15 octombrie 2019, Organizaţia Umanitară CONCORDIA a inaugurat Casa de tip familial Elisabeth din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *