marți , 7 iulie 2020
Acasă / Administratie / 1,3 tone de deşeuri reciclabile au fost ridicate din Cartierul Bereasca din Ploieşti-foto

1,3 tone de deşeuri reciclabile au fost ridicate din Cartierul Bereasca din Ploieşti-foto

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Serviciului Ordine Publică au desfășurat în Cartierul Bereasca o acțiune privind salubrizarea municipiului, cu atât mai mult cu cât din acest cartier provine majoritatea celor care adună pet-uri şi alte materiale reciclabile din ghenele de la blocuri, deşi ştiu că este ilegal şi au fost amendaţi de multe ori.

“În urma monitorizărilor și controalelor întreprinse, la intersecția străzilor Crâșmărițelor, Cuptoarelor și Lucernei, pe un teren neîngrădit, au fost depistate aproximativ 500 kg deșeuri din sticlă și peste 850 kg deșeuri din plastic.  Materialele reciclabile proveneau din sistemul de precolectare selectivă amplasat în municipiul Ploiești, fiind strânse în mod ilegal de persoane neautorizate, în vederea valorificării.

La fața locului a fost solicitată prezența lucrătorilor operatorului de salubritate, pentru ridicarea deșeurilor reciclabile și igienizarea zonei”, se arată într-un comunicat de presă.

În timp ce aceste familii care trăiesc într-o sărăcie lucie supravieţuiesc doar datorită vânzării de peturi şi fier vechi, municipiul Ploieşti plăteşte bani grei la Agenţia Fondului de Mediu pentru că nu este în stare să colecteze selectiv atât cât ar trebui potrivit directivei Uniunii Europene.

Pe aceeaşi tema:https://prahovaeconomica.eu/2017/07/03/sarmanii-pet-urile-si-uniunea-europeana/

Doar în 2016, Ploieştiul a plătit o amendă de 1,2 milioane de lei pentru că a reuşit să adune din 15% cât ar trebui să însemne gunoi selectat, doar 7%. 

citeste pe aceasta tema si:https://prahovaeconomica.eu/2017/07/03/scade-pretul-tarifului-la-gunoi-dar-primaria-ploiesti-va-plati-penalitati-si-mai-mari-daca-se-va-fura-in-continuare-din-pubelele-de-colectare-selectiva/

 

Verifică şi

Măsură anticovid: Program cu publicul suspendat la Judecătoria Ploieşti!

“În perioada 6 – 17 iulie 2020, programul de lucru cu publicul la compartimentele Registratură, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *