marți , 25 iunie 2019
Acasă / Social / “Noaptea Cercetătorilor Europeni”-un eveniment pentru tine şi copilul tău curios

“Noaptea Cercetătorilor Europeni”-un eveniment pentru tine şi copilul tău curios

Eşti adult sau copil pasionat de ştiinţă? Iată un eveniment special pentru tine. Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii organizează în data de 29 Septembrie 2017 între orele 16:00-20:00 evenimentul “Noaptea Cercetătorilor Europeni”, pe estrada din faţa Sălii Coloanelor Palatului Culturii din Ploieşti. 
Scopul activităţii este acela de a aduce în atenţia publicului larg rezultatele cercetării ştiinţifice si să încurajeze tinerii să urmeze o carieră în cercetare.
Participanţii la eveniment pot vedea: metode de conservare a plantelor şi întocmirea unui herbar ; piese reprezentative de entomologie din colecţiile muzeului şi din colecţiile de corali, moluşte si echinoderme ; preparate microscopice pe lame utilizate în cercetarea picturilor murale şi a mortarelor medievale din ştiinţa conservării ; prezentarea într-o formă neconvenţională a unor teme privind aplicaţiile teoriilor fizicii cuantice în lumea vie.
Cercetatorii ies în stradă în întâmpinarea dumneavoastră, în dorinţa de a vă împărtăşi rezultate inedite din activitatea de cercetare. Profesorii însoţitori ai grupurilor de elevi vor primi diplome de participare, iar pentru copiii şi tinerii interesaţi de ştiinţă se va organiza o tombolă cu premii. Participarea este liberă

Verifică şi

Expoziție de modelism și cultură feroviară la Palatul Culturii din Ploiești

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Clubul Feroviar Republica Ploiești vă invită să participați …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *