vineri , 27 aprilie 2018
Acasă / Afaceri / Şefii îşi formează un anumit stil de management doar vorbind cu subalternii lor. Sfaturi de la Iulian Ioniţă, consultant în resurse umane

Şefii îşi formează un anumit stil de management doar vorbind cu subalternii lor. Sfaturi de la Iulian Ioniţă, consultant în resurse umane

Buna colaborare între şefi şi subalterni este una dintre condiţiile de bază pentru ca o afacere să funcţioneze. La aceasta se poate ajunge doar printr-o bună comunicare. Este indicat ca şefii să ceară mereu părerea subalternilor pentru ca aceştia să se simtă valorizaţi, iar dacă nu au aflat din timp problemele lor şi aceştia decid să plece, să facă în aşa fel încât să afle motivele pentru decizia de a demisiona.

De altfel, companiile medii şi mari au ceea ce se numeşte interviul de ieşire, care chiar dacă nu este punctul la care se doreşte a se ajunge, poate repara pe viitor relaţiile defectuoase în interiorul companiei.

citeste si: https://prahovaeconomica.eu/2017/05/08/2549/

„În principiu, în mai toate organizaţiile, informaţia merge de sus în jos, transformându-se în misiune, în obiective, în valori şi în obiective de performanţă anuale, trimestriale sau lunare. Dar există şi organizaţii în care lucrurile se întâmplă invers şi informaţia pleacă de jos pentru a ajunge sus. Asta se poate face prin prisma unor programe interne pe care le creează departamentele de resurse umane, prin prisma unor programe de performanţă sau care influenţează performanţa, dar şi prin programe de inovaţie în cadrul cărora angajaţii au şansa să îşi spună părerea”, spune Iulian Ioniţă, consultant în resurse umane.

Deloc de dorit, în alte organizaţii oamenii îşi spun părerea în momentul în care vor să plece prin intermediul interviului de ieşire.

„În general se doreşte a se cunoaşte motivele care l-au făcut pe angajat să îşi dea demisia-ce probleme a avut şi dacă s-ar mai întoarce altădată. Managerii vor să aibă multe date în privinţa modalităţii în care s-au întâmplat lucrurile până atunci şi cum au performat, vor să vadă dacă angajaţii şi-au găsit locul sau dacă nu, să vadă ce probleme au avut.

Dacă un manager are un comportament deviant şi nu ai aflat de el până atunci, poţi afla măcar atunci când angajatul pleacă. E bine să afli măcar atunci, pentru că poate fi vorba despre un simptom şi să-ţi plece şi alţi angajaţi din cauza aceluiaşi manager. Sau datorită unor proceduri neclare sau a unui mediu nestructurat sau neprimitor într-o organizaţie”explică consultantul.

Important este să faci în aşa fel încât să nu ajungi să-ţi plece angajaţii din astfel de motive, dar dacă totuşi s-a întâmplat, e de dorit  să afli, ca să ştii cum poţi repara lucrurile.

„E bine ca un manager, fie el top manager sau team lider sau brigadier, să vorbească cu oamenii lui. Aceşti şefi au obiective zilnice de atins şi de aceea şi trebuie să culeagă reacţiile oamenilor-ei vor găsi şi reacţii pozitive dar şi rezistenţe, iar calitatea şi competenţa unui manager vor depinde întotdeauna de felul în care gestionează rezistenţele sau obiecţiile oamenilor lui, pentru că el va deveni competent abia atunci când îi va aduce pe toţi către obiectiv.

În plus, când vorbeşte cu oamenii îşi dezvoltă o amprentă personală, un anumit stil de management. Doar vorbind cu oamenii, şeful îi poate înţelege, îi poate asculta în aşa fel încât să obţină cât mai multe informaţii sau cât mai multe elemente de inovaţie, soluţii mai bune pentru asemenea postură de alergare către rezultat”, e de părere Iulian Ioniţă.

Iulian Ioniţă are 39 de ani şi este certificat Life Orientation, Human Synergistics, Learning International şi practicant NLP, CPI – California Psychological Inventory si MAB II, doua din cele mai eficiente unelte din psihometrie. Iulian şi-a început cariera în vânzări pe diverse poziţii pornind de la agent de vânzări, la şef de echipă,  apoi manager de filială, ulterior  la manager de vânzări regional pentru companii precum: Interbrands Nestle, Aquila, Overseas. Când a simţit că menirea lui este să facă altceva, şi-a dat demisia şi a pornit de la zero în resurse umane. A lucrat ca trainer intern, trainer coordonator, dar şi ca freelancer pentru companii prestigioase precum Achieve Global, MDI-Training Romania. A ocupat pozititii ca Training Manager pentru WNS Global Services sau Coordonator al HR Field  Business Partners la Kruk Romania. Iulian Ioniţă se ocupă acum, de construirea si livrarea celor mai bune soluţii de dezvoltare pentru clienţii din corporaţii, organizaţii care urmăresc să-şi profesionalizeze angajaţii pentru a-i creşte sau a-i face eficienţi pentru business.

citeste şi:https://prahovaeconomica.eu/2017/05/31/angajatii-buni-fac-diferenta-intre-un-business-de-succes-si-oricare-altul-consultantul-in-resurse-umane-iulian-ionita-te-invata-cum-sa-cresti-valoarea-angajatilor/

Verifică şi

Nawaf Salameh: “Este nevoie să importăm calificaţi din UE şi ţările vecine!”

Numărul mare de români care a părăsit ţara pentru a munci în străinătate îşi pune …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *