vineri , 25 mai 2018
Acasă / Administratie / Ploieştiul sub Cod Roşu de caniculă! Unde poţi găsi ajutor dacă ieşi pe stradă şi ţi se face rău!

Ploieştiul sub Cod Roşu de caniculă! Unde poţi găsi ajutor dacă ieşi pe stradă şi ţi se face rău!

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești, întrunit astăzi, 1 iulie 2017, a analizat și stabilit, conform avertizărilor meteo de caniculă precum și a datelor constatate și prezentate din teren, principalele măsuri ce vor fi luate în vederea prevenirii efectelor nedorite în acest caz.

 

În aceste sens, în perioada de cod roșu, respectiv 01.07.2017, precum și în situația prelungirii acestui cod, municipalitatea asigură puncte de prim ajutor medical în următoarele locații:

 

  • Centru Comercial Winmarkt (Galeriile Comerciale);
  • Magazin Big Sud;
  • Mall AFI Ploiești – Calomfirescu, nr. 2;
  • Ploiești Shopping City – DN1B, Km 6, Ploiești;
  • Sala Sporturilor “Olimpia” – Parcul Tineretului, Mareşal Averescu, nr. 18;
  • Magazin Kaufland Vest Ploiești

 

Tot în această perioadă, precum și în situația prelungirii codurilor galben, portocaliu și roșu, vor fi asigurate punctele de distribuție apă potabilă în următoarele locații:

 

  • Palatul Administrativ – stație autobuz;
  • Pasaj Pietonal – Parc Nichita Stănescu;
  • Casa de Cultură a Sindicatelor – stație autobuz;
  • Cartier Nord – Complex Mare (în parteneriat cu Apa-Nova);
  • Cartier Sud – Magazin Big (în parteneriat cu Apa – Nova);
  • B – dul Independenței – Cinema Patria (Apa – Nova)

 

De asemenea, în cadrul măsurilor preventive în caz de caniculă, cetățenii au la dispoziție:

 

  • cişmele stradale: Parcul Nord-str.Cameliei, Sala Sporturilor Olimpia, Parcul Mihai Viteazul, Pasajul pietonal Nichita Stănescu, Parcul Halele Centrale, Parcul 9 Mai, B-dul Republicii- zona Monumentului eroilor sovietici, Parcul Aurora Vest;

 

  • surse de apă potabilă în toate pieţele agro-alimentare din municipiul Ploiesti;

 

  • pulverizatoare cu apă în pieţele agro-alimentare: Centru, Nord, Vest.

 

 

În același timp, Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, asigură în cadrul punctelor de ajutor medical sus menționate serviciul de asistență medicală cu cadrele medicale existente la nivelul unităților școlare aflate în subordine.

 

 

Totodată, având în vedere respectarea prevederilor Hotărârii 131/27 aprilie 2011 privind reglementarea circulației in municipiul Ploiești a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone s-a decis ca în zilele de sâmbătă, 1 iulie a.c, și duminică 2 iulie a.c., traficul greu să fie restricționat în municipiul Ploiești, urmând ca în acest sens  Poliția Locală Ploiești să restricționeze accesul în municipiu al autovehiculelor cu masa de peste 7,5 tone.

 

De asemenea, în scopul asigurării bunei desfășurări a transportului de persoane cu tramvaiele, se va urmări prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești mărirea frecvenței de udare a căii de rulare a tramvaielor de operatorul de salubritate SC Rosal SA, astfel încât să fie preîntâmpinat efectul de dilatare a șinelor.

 

reamintim:

 

       RECOMANDĂRI  ÎN CAZ DE CANICULĂ:

– evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

– dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală; dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);

– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

– pe parcursul zilei faceţi duşuri călduțe, fără a vă şterge de apă;

– beţi zilnic minimum 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete; în perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute;

– nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

– consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;

– o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca şi un pahar de apă;

– evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);

– aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

– păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate;

– cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:

  • închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
  • tineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
  • deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineața devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă;
  • stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
  • închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.

 

SEMNIFICAŢIA CULORILOR ÎN CAZUL AVERTIZĂRILOR METEO:

  • COD GALBEN – fenomenele meteorologice prognozate (temperaturi ridicate) sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi;
  • COD PORTOCALIU – sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (caniculă);
  • COD ROSU – sunt prognozate fenomene meteorologice de intensitate foarte mare (caniculă).

 

comunicat de presa Primăria Ploieşti

Verifică şi

Managementul de calitate de la Spitalul CFR trebuie multiplicat, nu înlocuit!

După ce săptămâna trecută, primarul Ploieștiului a anunțat că municipalitatea intenționează să accepte oferta ministerului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *