vineri , 25 mai 2018
Acasă / Social / Au vrut indemnizaţii pentru creşterea copilului nemeritate şi acum au dosar penal

Au vrut indemnizaţii pentru creşterea copilului nemeritate şi acum au dosar penal

Şapte prahovence însărcinate s-au ales şi cu dosar penal pentru mai multe infracţiuni şi nici nu vor beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului după ce vor naşte. În primăvara acestui an, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din I.J.P. Prahova au făcut mai multe percheziţii domiciliare care au vizat bănuiţi de săvârşirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals, în diferite forme de participație.

Din cercetările polițiștilor au rezultat indicii că, în perioada septembrie 2016-aprilie 2017, doi dintre bănuiți ar fi racolat șapte femei însărcinate și le-ar fi întocmit documente false referitoare la relații comerciale inexistente, care să ateste obținerea unor venituri fictive. În baza acestora ar fi solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova acordarea indemnizației de creștere a copilului.

Dacă le-ar fi ieşit pasenţa, suspecţii ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 600.000 de lei.

Cercetările în acest ca au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței competente a soluționa cauza.

 

 

Verifică şi

Spectacole de teatru, expoziții sau recitaluri în Ziua Muzeelor în Prahova

Sub egida programului național „România 100 de ani” şi a Anului European al Patrimoniului Cultural, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *