luni , 22 aprilie 2019
Acasă / Social / Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, alternativa mai ieftină şi rapidă a proceselor civile
Vaccineaza-l

Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, alternativa mai ieftină şi rapidă a proceselor civile

Sunteţi obligaţi să deschideţi o acţiune în instanţă pe civil? Vă temeţi deja de tergiversări, de atacuri cu recurs, de taxe de timbru mari? Toate acestea pot fi evitate dacă apelaţi la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat (TPAI), jurisdicţie permanentă, alternativă la instanţa de judecată, înfiinţată şi organizată potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă.

Conducerea acestei instituţii a ajuns astăzi la Ploieşti cu intenţia de a promova avantajele litigiilor rezolvate pe această cale. TPAI este abilitat să judece litigiile civile în care sunt implicate persoane juridice şi sau fizice cu condiţia ca acestea să fi înceheiat în prealabil o convenţie arbitrală scrisă. totodată, în cazul partajului la un divorţ, părţile, de comun acord pot încheia şi ele o astfel de convenţie. 

“Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat se ocupă cu soluţionarea litigiilor civile inclusiv cu soluţionarea laturilor civile din cauzele penale. Nu desfacem căsătoria, dar putem soluţiona cererile antecedente divorţului, nu dezbatem succesiunea, dar soluţionăm partajul succesoral. Această alternativă vine cu o serie de avantaje pentru justiţiabilul român şi cu o serie de beneficii pentru statul român, diminuând volumul mare de dosare pe cap de judecător.

Rapiditatea cu care se soluţionează orice cauză este cel mai mare avantaj, timpul de soluţionare fiind de maxim 6 luni, în procesele comerciale, cel vătămat are posibilitatea de a-şi recupera creanţele. Atât şedinţa de judecată cât şi dosarul cauzei sunt confidenţiale. Noi putem asculta martorii şi în alte locuri decât la sediul tribunalului şi putem stabili şedinţele de judecată şi în alte zile decât cele lucrătoare. 

Costurile reduse constituie un aspect important. Taxa arbitrală este la jumătate faţă de taxa de timbru“, a explicat Rodica Vlaicu, preşedintele Asociaţiei de Arbitraj Instituţionalizat.

În acest moment, TPAI are 150 de arbitrii în mare parte absolvenţi ai facultăţilor de drept. “Alături de noi avem foşti magistraţi, avocaţi, consilieri juridici, executori judecătoreşti care nu au menţiuni în cazierul judiciar şi care sunt sănătoşi psihic”, a completat Vlaicu.

Hotărârile pronunţate de TPAI sunt definitive şi obligatorii, beneficiază de putere de lucru judecat şi au forţa probantă a unui înscris autentic. Hotărârea arbitrală nu poate fi supusă căilor de atac, ea poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare. 

Pentru a promova activitatea, TPAI a obţinut chiar şi fonduri europene pentru un astfel de proiect.

În Ploieşti, TPAI este în curs de a-şi face un sediu.

Verifică şi

Au început lucrările la Școala Primară Concordia pe Centura de Vest a Ploieștiului

Odată cu Ziua Porților Deschise organizată la Școala de Meserii Concordia din Ploiești a fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *