duminică , 9 decembrie 2018
Acasă / Economic / Comisia europeană: România va avea deficit bugetar în 2017 din cauza măririlor salariale

Comisia europeană: România va avea deficit bugetar în 2017 din cauza măririlor salariale

În 2017, principalul motor al creşterii economice – consumul – va decelera şi preţurile vor începe să urce, astfel că Guvernul va trebui să fie mai prudent în alocările bugetare, arată prognozele oficiale consultate de MEDIAFAX.

Comisia Naţională de Prognoză estimează o creştere economică de 4,3% în 2017 – faţă de 4,8% în 2016 – la un Produs Intern Brut (PIB) de 807,4 miliarde de lei – faţă de 758,5 miliarde de lei în 2016 – şi o inflaţie medie anuală de +1,9%, faţă de -1,6% în 2016. Aşadar, anul viitor economia îşi va continua creşterea, însă într-un ritm mai puţin alert decât în 2016, în timp ce media preţurilor va trece de la minus la plus. Chiar şi aşa, PIB/locuitor va urca de la 38.487 de lei în 2016 la 41.199 de lei în 2017.

La rândul său, Banca Mondială atrage atenţia, într-un raport recent, că saltul de 5,1% pe care îl estimează pentru 2016, după o creştere de 3,8% anul trecut, va fi urmat în 2017 de o încetinire a creşterii la 3,8%, pentru ca în 2018 avansul economiei româneşti să se reducă la 3,4%.

România va avea un deficit bugetar de 3,2% în anul 2017 „din cauza majorărilor salariale din sectorul public şi a reducerii unor taxe”, se arată în Prognoza de toamnă emisă recent de Comisia Europeană. Deficitul bugetar al României estimat de Comisie pentru anul 2017 va fi astfel cu 0,2 puncte procentuale peste plafonul acceptat în Uniunea Europeană, dincolo de care Comisia Europeană declanşează procedura de deficit excesiv. „Deficitul guvernamental general este proiectat să se majoreze considerabil, din cauza tăierilor de taxe şi a creşterii salariilor din sectorul public”, atrage atenţia Comisia Europeană.

sursa mediafax.ro

Verifică şi

Ce promisiuni a mai făcut Guvernul României sindicatelor din învăţământ

Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, prin care Executivul se angajează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *