luni , 22 aprilie 2019
Acasă / Economic / Finanţare de la stat pentru transformarea gunoiului în compost
Vaccineaza-l

Finanţare de la stat pentru transformarea gunoiului în compost

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează în dezbatere publică Ghidul Compost, prin care cetățenii vor putea beneficia de fianțare pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile în propriile gospodării. Prin intermediul primăriilor, fiecare gospodărie va putea beneficia de o unitate de producere a compostului din deșeuri menajere biodegradabile, în funcţie de nevoi. Unităţile de compost vor fi special concepute pentru descompunerea aerobă a biodeșeurilor şi conversia în compost, care va putea fi utilizat ca fertilizator organic. Suma totală alocată acestui program este de 50 milioane lei, din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul poate acoperi circa 40 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care vor echipa circa 100.000 de gospodarii, în funcție de tipul de unitate de compostare ales, cu posibilitate de suplimentare a fondurilor. Pentru fiecare unitate de compostare individuală, valoarea maximă acceptată poate fi de până la 300 lei inclusiv TVA, pentru unitățile de tip monobloc cu volum cuprins între 200 şi 400 litri, sau de până la 15.00 de lei inclusiv TVA pentru cele cu tambur rotativ. Suma maximă eligibilă pentru fiecare UAT fiind de 1,5milioane lei. Avantajele compostării individuale implică faptul că tratarea deşeurilor organice este realizată pe loc. Nu există costuri suplimentare provenite din colectare, mărunţire, aerisire fiind nevoie doar de o investiţie iniţială, care este mult mai mică comparativ cu compostarea centralizată. Costurile sunt reduse, iar tehnologia nu implică consum energetic, poluare, etc. Unităţile de compost au o durata de viaţă şi sustenabilitate de 20-30 de ani şi nu necesitămentenanţă. Selectarea în propria locuinţa, colectare şi compostarea la domiciliu implică înregistrarea cetăţenilor într-un program special de compostare la domiciliu. Îngrăşământul rezultat poate fi folosit în propria grădina sau valorificat, după caz. Prin prezentul Ghid, fiecărei gospodării îi va reveni o singură unitate de producere a compostului, la alegere sau în funcţie de nevoi. Numărul de unităţi de compostare solicitat nu va depăşi numărul gospodăriilor înregistrate în evidenţa UAT. Autoritatea locală poate depune un singur dosar de finanţare în cadrul sesiunii, iar dosarele acceptate vor fi finanţate în limita fondurilor disponibile şi în ordinea înregistrării la sediul Autorităţii.

Verifică şi

Sprijin de la stat pentru investiții în sectorul vinicol

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Prahova (APIA Prahova) informează potenţialii beneficiari cu privire …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *