marți , 7 iulie 2020
Acasă / Social / Echitaţie la Micul Trianon de la Floreşti

Echitaţie la Micul Trianon de la Floreşti

În acest weekend, Domeniul Cantacuzino de la Floreşti este gazda celui mai important eveniment hipic al anului, Karpatia Horse Show, ediția a III-a. Evenimentul se adresează atât iubitorilor de cai şi pasionaţilor de echitaţie, cât și celor care apreciază farmecul domeniilor nobiliare și doresc experiențe inedite. anul acesta, organizatorii au pregătit şi alte activităţi pe întreg domeniul de 130 de hectare. Dacă vineri accesul a fost gratuit, astăzi şi mâine la demonstraţiile ecvestre se va intra doar pe bază de bilet sau abonament. Copiii sub 10 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult. Fiecare dintre cele trei zile de concurs va începe la orele 10:00 şi se va încheia în jurul orelor 18:00.
Micuţii vizitatori pot face călărie pe ponei, dar şi pe cai de agrement între orele 10 şi 19. Împreună cu prietenii, în grupuri de câte cinci persoane vă puteţi plimba cu trăsura contra sumei de 100 de lei, dacă vă faceţi o rezervare în prealabil. O lecţie de călătrie de o oră costă 120 de lei. Astăzi, organizatorii au sugerat participanţilor o ţinută care sa conțină un element ce amintește de călărie (cizme, colanți, sacou din catifea sau tweed, eșarfă din mătase)  pentru a străbate traseul de cross country, iar duminică, pălăriile vor fi aplaudate. Mâine, vizitatorii vor putea vedea expoziţii de ogari şi de maşini de epocă.

Verifică şi

Prahova: Contestaţiile nu au modificat prea mult notele elevilor la Evaluarea Naţională

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a,  obținute în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *