Global site tag (gtag.js) - Google Analytics -->

Weekendul de Florii, plin de evenimente în Prahova şi împrejurimi. Vom avea spectacole şi competiţii sportive pentru mici şi mari, petreceri, concerte, procesiuni

25 aprilie 2024
Share:
fb-img-1685079377016-jpg-1685079404.jpg

Weekendul de Florii este plin de evenimente frumoase la Ploieşti şi împrejurimi. Multe dintre ele se vor desfăşura în aer liber, iar vremea se anunţă foarte bună pentru a ieşi alături de familie la târg de artă stradală, competiţii sportive pentru copii, cursă hipică sau la alte evenimente deosebite. 

Vineri şi sâmbătă, de la ora 20.00, la Eden Dream Garden puteţi merge la petrecerile retro cu muzica mixată de DJ Musikal. 

Timp de 3 zile, din 26 până în 28 aprilie inclusiv, în centrul oraşului, în zona pietonală din jurul Teatrului Toma Caragiu, vor avea loc spectacole, vânătoare de ouă, ateliere şi concerte. Evenimentul este organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, în parteneriat cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești. Dincolo de program, pe toată perioada festivalului ploieştenii vor putea vedea animaţie stradală, expoziţie de pictură şi artă scenografică şi Copacul cu gânduri bune. 

Târgul de Artă Stradală de Florii va avea următorul program: 

Vineri, 26 aprilie

17.30-atelier de Modelaj în lut coordonat de George Alexandru-Centrul Educaţional Familia Ta şi Jungle Play

19.00-spectacol "Capra cu 3 iezi" Teatrul Imaginario

Sâmbătă, 27 aprilie

10.00-spectacol "Dănilă Prepeleac" Teatrul Imaginario

11.00-13.00-vânătoare de ouă de Paşte

16.00-17-00 ateliere hand made prof Liliana Calciu- Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești

17.00 concert grup folk "Chitara Prahovei" coordonator prof. Marius Glonţ -Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești

18.30 spectacol "Cenuşăreasa" Teatrul Imaginario

Duminică, 28 aprilie

10.00 spectacol "Prostia Omenească" Teatrul Imaginario

11.00-13.00- atelier de Modelaj în lut coordonat de George Alexandru-Centrul Educaţional Familia Ta şi Jungle Play

Vineri, 26 aprilie, la Casa de cultură a Sindicatelor din Ploieşti se joacă piesa "De toţi pereţii" într-o distribuţie de zile mari. Personajele sunt abil caracterizate, iar publicul se poate regăsi în tipologia lor. Sunt în conflict două vecine – Tora (Maia Morgenstern) și Cora (Carmen Tănase) care locuiesc într-un duplex cu grădină. Tora, o femeie divorțată, cu pretenții intelectuale, își dorește autoizolarea de Cora, o asistentă medicală pensionară care locuiește cu fiul ei, Vigo (Vlad Zamfirescu). În viața Torei, intervine și fostul soț (Mircea Rusu), certat cu tănăra iubită pentru care a părăsit mariajul. 

Vineri, de la ora 22.00, la Club Touche din Băicoi va avea loc concertul PACIFICA & Toni Seicarescu. "Teo Boar-ch.,voce si Vlady Cnejevici-claviaturi, voce, alaturi de Toni Seicarescu, o voce de legenda a rock-ului romanesc, va asteapta la un concert de exceptie, cu un program care cuprinde atat hit-uri rock romanesti de referinta din repertoriul trupelor in care au activat :(Compact, Iris, Rosu si Negru si Pacifica), cat si piese din repertoriul international, alaturi de multe surprize muzicale!" Sâmbătă, tot de la ora 22.00, trupa Direcţia 5 va susţine concert în aceeaşi locaţie. 

În perioada 26- 28 aprilie 2024, Sinaia găzduiește ediția a X-a a Festivalului de Teatru pentru Liceeni „PRIMAVERA”. Pe scena de teatru a Centrului Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia se vor reuni 15 din cele mai bune trupe de teatru tânăr din țară. Peste 170 de liceeni urcă pe scenă în cele trei zile intense de festival. Alături de concursul clasic de interpretare se vor desfășura alte numeroase activități adiacente: concurs ”One man show”, concurs de public-speaking  “Sinaia speaks”, două workshop-uri susţinute de actori consacrați,  întâlniri Q&A susținute de personalităţi marcante ale vieții publice, dar și  expoziții și prezentări de carte . Programul festivalului aici. 

Tot la Sinaia va fi deschis şi un târg cu produse de artizanat, dar şi produse alimentare făcute în gospodăriile micilor producători. 

Sâmbătă, de la ora 16.00, la Ploieşti este organizată o procesiune religioasă de Florii. Procesiunea va implica restricționarea circulației auto, în prezența unui echipaj al Poliției Rutiere, pe traseul: Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”, strada Maramureș, Bulevardul Independenței, Palatul Administrativ, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, Bulevardul Republicii, până la  Biserica „Sfântul Vasile”.

Între 26 şi 28 aprilie, între orele 10.00 şi 17.00, în curtea castelului Julia Hasdeu de la Câmpina, se va desfăşura Târgul de Florii, în cadrul căruia mai mulţi artişti hand made îşi vor expune creaţiile pe care le puteţi oferi cadou pentru cei dragi de Florii sau de Paşte. Totodată, la târg vor fi şi ateliere demonstrative pentru copii. 

Primăria municipiului Ploiești și Federația Română de Baschet organizează prima ediție a Campionatului Regional de Babybaschet și Minibaschet, în perioada 26-28 aprilie 2024, eveniment sportiv inedit, care se va desfășura la Parcul Municipal Vest. Detalii aici. Evenimentul se desfăşoară sub egida programului Ploiești #LetsPLAY. 

Sâmbătă, Fundaţia Judeţeană pentru tineret Prahova ne aşteaptă la cel mai mare eveniment moto din Ploiești, RUN DE CONȘTIENTIZARE, chiar în centrul orașului. Se anunță peste 200 de motocicliști din toate cluburile de bikeri din județ. "Vă veți întâlni cu Hells Angels MC Ploiești, Draculas MC Ploiești, Legio Phoenix MC Nomad, Heavy Riders MC Ploiești, Happy Street Brotherhood MF Câmpina, Bikers Ploiești M.F. și cu școlile de șoferi Bon Voyage, CCC Admis și Sara Auto School Ploiești. RUN-ul de CONȘTIENTIZARE nu va fi doar o paradă de motociclete prin centrul orașului, ci reprezintă un apel deschis adresat tuturor participanților la trafic, fie că sunt șoferi, motocicliști sau pietoni: „Respectă-i pe ceilalți pentru a fi respectat!”. Evenimentul se va desfășura pe esplanada Palatului Culturii din centrul Municipiului Ploiești, în data de 27 aprilie 2024, între orele 14:30-16:30, iar traseul pe care motocicliștii îl vor urma este următorul: zona parcării Palatului Culturii Ploiești, până la giratoriul Caraiman, Bld. Republicii, giratoriul Kaufland Nord și revenire la Palatul Culturii. Traficul motocicletelor participante va ocupa prima bandă a căii de rulare, pentru incomodarea minimă a celorlalți participanți la trafic".

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit și Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu CSM Ploiești, sub egida programului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024 organizează, duminică, 28 aprilie, începând cu ora 12:00, Conferința Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România dupa 1989 "în cadrul căreia ne vom bucura de discursul impresionant al invitatei noastre speciale, doamna istoric academician Georgeta Filitti, Membru de Onoare al Academiei Române și Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești" Conferința se va desfășura la Complex Hipodrom Ploiești, imediat după încheierea reuniunii hipice, Cupa Manole Filitti, aflată, de asemenea, sub egida programului Ploiești #LetsPLAY". Cursa începe la ora 9.30. 

Sâmbătă, îmbracă-te interesant, pune-ţi tocuri, găteşte-ţi şi bicicleta şi vino la "Tocuri pe bicicletă" un eveniment dedicat femeilor şi nu numai lor. Asociaţia Mozaic organizează evenimentul de câţiva ani în Ploieşti. "Ai împlinit 14 ani? Alege ținuta care îți pune eleganța în evidență, accesorizează-ți bicicleta sau trotineta cum știi tu mai frumos și înscrie-te la evenimentul “Tocuri pe biciclete” din data de 27 aprilie 2024, începând cu ora 11.00!" Mai multe detalii aici. 

Ploiești Jazz Trio și Nicu Patoi vă invită la un concert extraordinar de jazz duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 19:00, pe scena sălii "Ion Baciu" a Filarmonicii Ploiești.

Duminică, de la ora 19.00, la Cinema City din Ploieşti Shopping City urmărește documentarul despre viața și cariera legendarului ILIE NĂSTASE, Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu & Tudor D. Popescu) ÎN PREZENȚA ECHIPEI.

La Breaza se deschide, de vineri, 26 aprilie, seria de evenimente intitulate Paştele copiilor. Până pe 4 mai, vizitatorii vor găsi la Breaza târg de Paşte, diverse ateliere, jocuri. Mai multe detalii găsiţi aici. 

Dacă doriţi să mergeţi la Bucureşti aveţi de ales între multe evenimente deosebite. Noi am selectat doar câteva pe care vi le recomandăm. 

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 26 – 28 aprilie 2024, la evenimentul cultural “Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii”. 
"Sărbătoarea Floriilor de la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” oferă publicului vizitator întâlnirea cu meşterii populari și artiști. Anul acesta, după Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica Turea din Satul Nou de către Protosinghel Hrisant, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, publicul va fi invitat la scena Dumitra unde, artiști renumiți sosiți din întreaga țară vor cânta și vor dansa. De asemenea, în cele trei zile, pe aleile muzeului va avea loc Târgul de Florii, de unde veți putea cumpăra cadouri pentru cei dragi, dar și produse gastronomice specifice acestei perioade"

În perioada 27-28 aprilie de la ora 11 la 23.00 sunteţi aşteptaţi la Bucharest Street Food Festival pe Bd. Kiseleff. Ce vei găsi aici afli din acest link.