marți , 20 februarie 2018
Acasă / Administratie / Se fac abonamente pentru locuri în parcările SGU Ploieşti
hdr

Se fac abonamente pentru locuri în parcările SGU Ploieşti

De astăzi, 17 ianuarie, instituțiile publice, persoanele juridice și persoanele fizice din Ploieşti interesate de obținerea abonamentelor de parcare, în parcările publice cu plată, pot face solicitări scrise la SGU. 

Urmare a Deciziei Consiliului de Administrație nr. 108/05.12.2017, privind creșterea eficienței serviciilor oferite de S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că valabilitatea permiselor de parcare, eliberate în anul 2017, a încetat.

 Cererile se vor depune la Registratura SGU Ploiești (str. Văleni, nr.32), iar eliberarea abonamentelor, pentru staționarea în parcările administrate de societatea noastră, se va face în baza achitării unui tarif de 1,50 lei/oră (nu mai puțin de 8 ore/zi, 21 de zile lucrătoare/lună – 250 lei/abonament).

Potrivit HCL nr. 263/2013 și Legea nr. 448/2006, riveranii, persoanele cu dizabilități, precum și autovehiculele de intervenție (Ambulanța, Poliția, Pompierii) pot parca gratuit.

 Această măsură este parte a unui proiect de îmbunătățire a activității și creștere a calității serviciilor asigurate de SGU, implicit a standardului de viață urbană pentru ploieșteni, se arată într-un comunicat de presă. 

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Primăria Ploieşti a depus cerere de finanţare pentru mai multe proiecte

Autoritatea Urbană constituită la nivelul Primăriei Municipiului Ploieşti anunţă depunerea la ADR Sud-Muntenia  a Documentului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *