joi , 11 ianuarie 2018
Acasă / Administratie / Tinerii dezavantajaţi se vor putea angaja în instituţii publice
hdr

Tinerii dezavantajaţi se vor putea angaja în instituţii publice

Tinerii din medii defavorizate se vor putea angaja pentru o perioada de 24 de luni în instituţii publice locale. Astfel, instituțiile vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.

Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere.

Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.

Măsura, inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat, astăzi, de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajați pe piața muncii depinde în mod fundamental de existența unor locuri de muncă adecvate necesităților lor.

Este vorba despre un program de tip „Pasarela„, prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi „abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat, o măsură prevăzută în Programul de Guvernare, la secțiunea ”Șanse reale pentru tineri”.  

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Programul tonetelor TCE Ploieşti pe 1 şi 2 ianuarie 2018

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești a stabilit ca, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *