vineri , 12 ianuarie 2018
Acasă / Social / 400 de prahoveni ajutaţi de Concordia şi statul elveţian

400 de prahoveni ajutaţi de Concordia şi statul elveţian

Peste 400 de persoane şi familii din Ploieşti şi zonele apropiate, aflate în dificultate, au primit sprijin pentru integrare socială, educaţională şi profesională în ultimii doi ani în cadul proiectului  „Servicii integrate pentru familii din zone dezavantajate”, proiect coordonat de Organizaţia Umanitară Concordia şi co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei.

Proiectul a avut mai multe categorii de beneficiari cu vârste şi nevoi sociale diferite.

Din ianuarie 2016 şi până acum, în Casa Alexandra din Ploieşti au primit asistenţă educaţională 72 de copii de la preşcolari şi până la liceu. Elevii veniţi aici şi-au făcut temele pentru acasă cu ajutorul cadrelor didactice implicate în proiect, dar şi ajutor pentru recuperarea informaţiilor lipsă, consiliere psihologică şi consiliere logopedică. Mai mult, copii au mers în excursii, vizite la muzee, tabere, spectacole şi cercuri artistice.

 

20 de tineri cu vârste între 16 şi 18 ani au fost consiliaţi şi susţinuţi pentru a nu abandona şcoala din cauza sărăciei în care trăiau.

Totodată, organizaţia a asigurat prin acest proiect servicii de consiliere şi informare pentru găsirea unui loc de muncă pentru 240 de persoane adulte.

Asistenţa financiară elveţiană îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene extinse, cât şi diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare.

fotografie cu caracter ilustrativ

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Moş Crăciun a venit şi la copiii angajaţilor din Petrotel Lukoil-video

Moş Crăciun a venit şi la copiii angajaţilor de la Petrotel Lukoil. Conducerea rafinăriei le-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *