miercuri , 13 decembrie 2017
Acasă / Economic / RAR a închis 200 de service-uri auto în două săptămâni. Vezi de ce

RAR a închis 200 de service-uri auto în două săptămâni. Vezi de ce

Se adeveresc declaraţiile Asociaţiei Service-urilor Auto Independente care avertiza asupra faptului că mulţi mecanici auto îşi fac service-uri clandestine. În doar două săptămâni, Departamentul Supraveghere Piață al Registrului Auto Român a închis peste 200  de service-uri care nu aveau autorizație de funcționare.

 

Măsura a fost luată după un control făcut de inspectorii Registrului la 655 de societăți din toată țara.

 

RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu și-au menținut condițiile inițiale de autorizare. Acestea își vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.

 

Sancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activităţi de reparaţii la sistemul de rulare fără a deţine Autorizaţie Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie, neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare si lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate.

 

RAR atrage atenția posesorilor de autovehicule să fie foarte atenți atunci când aleg service-ul în care își duc mașina la reparat. Inspectorii spun că ofertele de pe piață care promit reparații rapide și ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparațiilor efectuate.

Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează în mod frecvent controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul si a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto.

 

La acțiunea de control desfășurată de DSP-RAR au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 596.000 lei.

Ieri, ASSAI avertiza asupra faptului că la nivel naţional există un deficit de 20.000 de lucrători în service şi că în lipsa şcolilor de arte şi meserii persoanele care pot face efectiv reparaţii auto sunt din ce în ce mai puţine. Tocmai de aceea, profitând de acest fapt, mulţi mecanici auto pleacă din service-urile în care erau angajaţi pentru a-şi deschide chiar ele puncte de lucru fără autorizaţie.

citeste mai multe aici:http://prahovaeconomica.eu/2017/12/04/service-urile-auto-din-romania-pregatite-sa-angajeze-chinezi-vezi-de-ce/

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Salariul de bază minim pe ţară va fi majorat de la 1 ianuarie 2018

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *