miercuri , 13 decembrie 2017
Acasă / Afaceri / Tinerii ploieşteni vor să fie patroni! Ce idei de afaceri au adus la Colegiul antreprenorilor

Tinerii ploieşteni vor să fie patroni! Ce idei de afaceri au adus la Colegiul antreprenorilor

Micile afaceri sunt viitorul României. Asta am descoperit imediat ce proiectul „Colegiul antreprenorilor” a debutat la Ploieşti. Cei 27 de tineri care şi-au înscris planurile de afaceri au idei care mai de care mai îndrăzneţe. Ei vor să înfiinţeze studiouri foto, bibliotecă pentru corporaţii, comerţ cu produse apicole, fermă zootehnică, vulcanizare sau atelier de produse handmade şi asta după ce au urmărit cu atenţie tendinţele şi nevoile pieţei.  „Colegiul Antreprenorilor” este un  proiect iniţiat de Asociaţia Ai Carte împreună cu Colegiul Economic Virgil Madgearu Ploieşti şi sponsorizat de Mainfreight.

 

La debutul proiectului care se va întinde pe mai bine de 6 luni, Luiza Covaci, profesor de psihologie le-a vorbit viitorilor antreprenori despre personalitatea antreprenorului, despre caracterul, temperamentul şi caracteristicile acestuia iar Claudia Iordache, psiholog, le-a prezentat tinerilor exemple de succes din antreprenoriat atât prin raportare la experienţa proprie cât şi folosind poveştile altor antreprenori. „Caută să iti găsești activitatea zilnică in care să pui pasiune, energie, seriozitate iar răsplata iţi va fi înzecită, nu rămâne în zona de confort cand poţi explora mai mult. Cu puțin curaj, dorința si ambiție…poţi fi un antreprenor care făcând ceea ce îi place se dezvoltă personal. Și financiar” a fost mesajul Claudiei pentru cei prezenţi.

 

Claudia Iordache, unul dintre cei mai căutaţi psihologi din Ploieşti, a fost impresionată de modul în care tinerii i-au ascultat discursul: „Apreciez că aceşti tineri au rămas până la ora asta (n.r. 20:30), deşi veneau după o zi de şcoală.Faptul că vor să fie parte din acest proiect e un semn că îşi doresc mai mult. Dacă mesajul meu a ajuns la măcar la cel puţin două persoane eu mă consider mulţumită”.

„Mă aşteptam să vină mulţi dar nu mă aşteptam să asculte cu atâta interes prelegerile celor doi invitaţi. Tineri pe care uneori la clasă abia reuşesc să îi ţin concentraţi, timp de două ore au fost doar ochi şi urechi. Şi i-am văzut pe unii dintre ei mai determinaţi ca niciodată, semn că sunt preocupaţi de propria dezvoltare. Le mulţumesc şi lor şi Claudiei şi Luizei pentru seara asta”, a declarat şi Liviu Drăghici, preşedinte al Asociaţiei Ai Carte, iniţiator al proiectului, profesor şi antreprenor.

 

Joi 14 decembrie de la ora 18:30 la anticafeneaua din Ploieşti, Liviu Drăghici şi Mihai Raneti (fondator CyberSwarm Inc, companie cu sediul în SUA) le vor vorbi tinerilor antreprenori despre misiune, viziune, valori, strategie şi avantaj competitiv.

 

Colegiul Antreprenorilor este un proiect prin intermediul căruia, în perioada noiembrie 2017-mai 2018, 21 de profesori, antreprenori şi specialişti în diverse domenii vor ajuta 27 de elevi prahoveni să îşi transforme ideile de afaceri în planuri de afaceri pe care să le prezinte în faţa unui juriu. Cele mai bune proiecte vor fi premiate de către SC MAINFREIGHT SRL iar planurile de afaceri care nu necesită costuri iniţiale mari se vor concretiza în firme reale.

Prahova economică este partener media al acestui proiect.

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

carciumartia

Cârciumăriţă de Calea Moşilor. Povestea Boogie Bar şi a oamenilor din spatele lui

Georgiana Lazăr (40 ani) a trăit jumătate de viaţă în Ploieşti şi chiar dacă acum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *