miercuri , 13 decembrie 2017
Acasă / Economic / Salariul de bază minim pe ţară va fi majorat de la 1 ianuarie 2018

Salariul de bază minim pe ţară va fi majorat de la 1 ianuarie 2018

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat începând cu 1 ianuarie 2018 de la 1.450 lei lunar la 1.900 lei lunar pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi.

În această sumă nu sunt incluse sporuri și alte adaosuri.

Practic, majorarea salariului minim brut de la 1.450 lei la 1.900 lei reprezintă o creștere de 31,03% față de anul 2017 și este influențată de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, care reprezintă 22,75%.

Pentru un program complet de lucru de 166 ore în medie pe lună, în anul 2018, valoarea medie orară a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă 11,40 lei/oră pentru cei 1.900 lei lunar.

Majorarea salariului de bază minim brut pe țară urmărește depășirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producție, astfel încât să se apropie de 50%, media din Europa.

Nivelul de 1.900 de lei al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali.

Măsura va conduce la un impact asupra Produsului Intern Brut real de 0,6 puncte procentuale prin stimularea ocupării, creșterea puterii de cumpărare a salariaților și reducerea muncii la negru.

comunicat de presa

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

RAR a închis 200 de service-uri auto în două săptămâni. Vezi de ce

Se adeveresc declaraţiile Asociaţiei Service-urilor Auto Independente care avertiza asupra faptului că mulţi mecanici auto …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *