marți , 21 noiembrie 2017
Acasă / Economic / Ministrul economiei:” Taxa de solidaritate de 2% îi va proteja pe angajaţi, iar salariile vor creşte!”

Ministrul economiei:” Taxa de solidaritate de 2% îi va proteja pe angajaţi, iar salariile vor creşte!”

Ionuţ Mişa, ministrul economiei, a făcut mai multe declaraţii în urmă cu puţin timp, referitor la ceea ce aseară a numit taxă de solidaritate. Este vorba despre taxa de 2% percepută angajatorilor despre care Mişa a spus că este obligatorie şi că e plătită în toate ţările din Uniunea Europeană şi care îi va ajuta, spune ministrul, pe angajaţi.

Astăzi, însă, acesta a precizat că taxa, care e de fapt o contribuţie, este un lucru bun inclusiv pentru angajaţi. O parte din aceşti bani vor merge la bugetul de stat, iar cealaltă parte într-un fond cu ajutorul căruia angajaţii să fie protejaţi în caz de insolvenţă sau faliment a societăţii respective, dacă nu se plătesc contribuţiile.

Totodată, Mişa a dat asigurări că salariile vor creşte, în ciuda tututor măsurilor enunţate.

„Nu numai că salariile angajaţilor vor creşte, dar asta nu va însemna un efort suplimentar din partea angajatorului. Vor creşte pe diverse domenii de activitate, cu procente distincte. 4,2%, 4.35 pe net vorbim, 25% pe brut potrivit legii salarizării unitare care are un calendar de implementare până în 2022. sunt categorii profesionale-sănătate care vor primi aceşti bani din 2018, iar altele care vor avea creşteri graduale. Trebuie să păstrăm un echilibru pentru că este un efort bugetar susţinut care se face fără a pune alte taxe în seama angajatorilor şi trebuie să păstrăm un echilibru din punct de vedere macroeconomic şi să asigurăm stabilitate financiară pentru că avem acum creştere economică, la anul sperăm să avem creştere economică susţinută şi de consum, cum e normal, şi pe investiţii”, a declarat Ionuţ Mişa.

Ministrul a insistat în continuare pe micşorarea contribuţiilor la 35%, care vor pica în seama angajaţilor.

 

Despre Raluca Eparu

Raluca Eparu este jurnalist din 2001 atunci când s-a alăturat echipei Monitorul de Prahova. A scris pentru mai multe publicaţii locale şi naţionale (Monitorul, Observatorulph, Libertatea) şi este reporter corespondent pentru Prima TV din 2008. Crede cu tărie că presa are datoria de a informa şi educa şi că publicul poate fi format în funcţie de ce i se oferă.

Verifică şi

Nu uitaţi de declaraţia D112! Vezi cine trebuie să depună

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova anunță toți agenții economici care sunt beneficiari …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *